Adriano Arădăvoaicei și-a găsit mireasă

Redacția Ziarul de Bacău

Beizadeaua familiei lui Dorin Arădăvoaicei, directorul SCM Bacău, Adriano, și-a anunțat părinții, cu puțin timp în urmă, că vrea să se așeze la casa lui după ce a descoperit că Mara, fiică de preot, este pe măsura așteptărilor sale de nubil. Juna bucureșteană, fostă colegă la Academia de Studii Economice cu Adriano, a consimțit la viitoarea onoare de familist a tînărului Arădăvoaicei fără să stea pe gînduri cînd a fost cerută în căsătorie. Fata preotului din Butimanu, parohia Mogoșoaia, are 24 de ani și este specialistă în finanțe, specializare cu care a terminat ASE-ul și Adriano. Nunta, va avea loc în Bacău, pe 5 octombrie 2002, la Hotelul Decebal, fiind precedată de cununia religioasă de la Biserica Sfîntul Ioan. Cei doi viitori însurăței vor semna certificatul de căsătorie în București, cu cîteva zile mai înainte de nuntă. Adriano, al cărui nume a fost ales de tatăl său, fan al lui Adriano Panatta (tenismen) și Adriano Celentano – cîntăreț, nu știe încă, la fel ca și viitoarea lui soție, care îi vor fi nașii. „Va fi o surpriză pentru toți, pe care o voi desconspira la momentul oprotun. Ei se gîndiseră deja la nași, dar se pare că varianta nu este viabilă. Cît despre fată, adică noră, ne-am dat seama, eu și nevastă-mea, că este cu mult bun simț. Ca să ne lămurim, săptămîna trecută am fost în vizită la părinții fetei. Pe scurt, înainte de toate acestea, el mi-a zis că-i hotărît să se însoare, i-a cerut mîna și apoi am venit și noi să vedem care-i marfa” spune Dorin Arădăvoaicei.

Adriano a terminat acum zece ani studiile la Liceul „Bacovia” și a ales ASE în loc de practicarea baschetului ca jucător profesionist. Tot Dorin Arădăvoaicei pune punctul pe „i”: „Este o bucurie foarte mare pentru mine că îl văd la casa lui, chit că nu e ca la fete, unde se vorbește de piatră în casă”. Dorin Arădăvoaicei are și o fiică, Irene, dar poate că nu se referea la ea. (Marius AMBROZIE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.