La a patra licitație prețul a scăzut la jumătate
Al patrulea termen al licitației organizate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău pentru vânzarea avionului indian de pasageri abandonat la societatea Aerostar s-a consumat, ieri, 21 ianuarie, fără succes. „Nici la acest termen nu s-au prezentat investitori interesați de avion – ne-a informat purtătorul de cuvânt al instituției, Adrian Anghel. Acum, comisia de organizare a licitației va analiza situația creată și va decide ce se va întâmpla în continuare cu aparatul de zbor”.
Nici la celelalte termene ale licitației nu s-au prezentat ofertanți. La termenul din 16 decembrie prețul de vânzare a fost mai mic cu 25% față de cel de evaluare de aproape 13 milioane de lei (2,86 milioane de euro). Ieri, prețul de pornire ar fi fost sub 6,5 milioane de lei.
Conform uzanțelor internaționale, avioanele abandonate pe teritoriul unui stat sunt valorificate de statul gazdă. În Bacău este al doilea caz în circa un an și jumătate, după ce o aeronavă Boeing 737-200, adusă pentru reparații, din Nigeria, a fost de asemenea abandonată în curtea Aerostar. Acel avion a fost scos la licitație la începutul anului 2012 și a fost vândut cu numai 360.000 de lei, la al doilea termen.
Aeronava din India, în vârstă de peste 18 ani, a fost fabricată de British Aerospace și a avut primul zbor pe 24 aprilie 1996, dar a intrat în programul curent de zbor pe 14 martie 2007, până pe 5 noiembrie 2009. Aeroportul său de domiciliu era „Indira Ghandhi International”.
Lasă un răspuns