În Raportul de pe masa Guvernului cu privire la accidentul de avion din județul Cluj, oficialii susțin contrariul.
Raportul în legătură cu accidentul de avion produs luni, 20 ianuarie, la granița dintre județele Cluj și Alba, în care și-au pierdut viața două dintre cele șapte persoane aflate la bord, pus pe masa Guvernului, menționează în clar că avionul SMURD care ar fi trebuit să efectueze cursa București – Oradea se află la Aerostar Bacău „în lucrări de mentenanță obligatorie”.
Președintele Aerostar, Grigore Filip, ne-a declarat, însă, imediat după eveniment că acest avion se află doar hangarizat la Bacău și este doar în staționare temporară. „Menționăm – scrie, totuși, în Raportul de la Guvern – că avionul SMURD (care în perioada 2012 – 2013 a efectuat mai multe misiuni speciale de transport pentru transplant organe și sânge perfuzabil) nu a putut fi utilizat în data de 20.01.2014 deoarece acesta se află în lucrări de mentenanță obligatorie la Aerostar Bacău.”
La câteva ore de la declarația pe care ne-a făcut-o Grigore Filip, conducerea Aerostar a trimis și un comunicat de presă, în care a oferit clarificarea situației. „Avionul medical de tip Piper PA-42, aparținând Fundației pentru SMURD, – se arată în comunicat – se află în regim de hangarizare-staționare temporară în hangarul Aerostar. În afară de infrastructura pusă la dispoziție în mod gratuit, Aerostar nu are nicio responsabilitate în ceea ce privește realizarea de revizii, reparații sau lucrări pentru avionul menționat și nici pentru procurarea sau asigurarea pieselor de schimb pentru acesta. Întreaga responsabilitate pentru executarea lucrărilor de reparație și asigurarea pieselor de schimb revine entității care operează avionul menționat.”
Lasă un răspuns