Aerostar Bacău și-a scos vineri pîrleala, după ce în etapa precedentă fusese învinsă pe propriul teren de Olimpia Rîmnicu Sărat. Trupa lui Gogu Munteanu a învins în deplasare, la Boldești, echipa locală Petrolistul. Dobrovăț și Boboc au punctat pentru formația băcăuană în minutele 51 și 71, în timp ce pentru gazde a înscris Dumitrache, în minutul 18.
FC Willy Bacău și-a trecut în aceeași rundă cea de-a doua victorie. Uztel Ploiești a fost echipa pe care „pinguinii” au învins-o cu 2-1, prin golurile înscrise de Boț și Păvăluță (din 11m), în minutele 10 și 53. Pentru oaspeți, Opriș a redus din handicap în minutul 70.
Rezultatele înregistrate în etapa a 7-a a Seriei a ll-a: Petrolistul Boldești – Aerostar Bacău 1-2, Olimpia Rîmnicu Sărat – Petrolul Brăila 2-0, Dunărea Galați – Chimia Brazi 3-0, Faur București – Petrolul Berca 4-0, Conpet Ploiești – Metalul Băicoi 3-2, Mondial Brăila – Dinamo Tulcea 3-0, FC Willy Bacău – Uztel Ploiești 2-1. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Clasament
1. Dunărea Galați 7 6 0 1 14-4 18
2. Olimpia Rm. Sărat 7 5 1 1 12-6 16
3. Chimia Brazi 7 4 2 1 17-7 14
4. Petrolul Berca 7 4 1 2 10-9 13
5. Aerostar Bacău 7 4 0 3 12-8 12
6. Conpet Ploiești 7 3 2 2 7-5 11
7. Petrolul Brăila 7 3 2 2 5-3 11
8. Petrolistul Boldești 7 3 1 3 10-6 10
9. Dinamo Tulcea 7 2 2 3 10-15 8
10. Uztel Ploiești 7 2 0 5 11-12 6
11. FC Willy 7 2 0 5 8-17 6
12. Faur București 7 1 2 4 5-9 5
13. Metalul Băicoi 7 1 2 4 10-19 5
14. Mondial Brăila 7 1 1 5 8-19 4
Lasă un răspuns