Administratorii a doua societati din comuna Casin s-au ales cu amenzi drastice pentru ca nu aveau, la punctele de lucru, grupuri sanitare. Cei care au aplicat sanctiunile sint chiar inspectorii sanitari, aflati in zona, zilele trecute, intr-un control de rutina. „Societatile comerciale Abi-Com si Eliracom Impex – magazine mixte – din comuna Casin, au fost amendate cu cite 2.000 lei, motivatia fiind lipsa dotarii cu grup sanitar”, a declarat Oana Mocondoi, purtatorul de cuvint al Directiei de Sanatate Publica (DSP) Bacau.
In acelasi timp, alti doi agenti economici s-au ales, cu sanctiuni de cite 4.000 lei din cauza altor abateri de la lege cu care au fost depistati. Potrivit DSP Bacau, este cazul societatii Mixtcom – market din Urechesti, amendata pentru nerespectarea cerintelor generale si specifice privind conformitatea produselor scoase la vinzare, si de societatea Alinux din comuna Filipesti, sanctionata pentru ca lipsea certificatul de instruire profesionala a personalului angajat. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns