Biserica Ortodoxă a declarat 5 ianuarie drept zi de post, pentru ca toți creștinii ortodocși să fie pregătiți sufletește și trupește pentru Botezul Domnului. Conform învățăturilor bisericești, este post desăvîrșit pînă la ora 16.00, adică credincioșii nu au voie să mănînce carne, lapte, ouă, brînză sau pește. Este o zi de post, în care mîncărurile de dulce, cum li se spune, trebuie puse la păstrare, eventual pentru joi, 6 ianuarie, cînd întreaga Biserică sărbătorește Botezul Domnului. Postul din această zi de început a anului este păstrat prin tradiție încă din secolele IV-VI, cînd cei care urmau să primească botezul trebuiau să postească, ca să se poată împărăși la liturghia credincioșilor, la care luau parte pentru prima dată, după botez. Astăzi, creștinii postesc în Ajunul Bobotezei pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfințită la Aghiazma Mare din ziua Botezului Domnului. Despre vechimea postului din ajunul Bobotezei există mărturie într-o carte care datează din secolul al II-lea, „Constituțiile Apostolice”, care menționează următoarele: „înainte de botez să postească însă cel ce se botează, căci Domnul a fost mai întîi botezat de Ioan și a petrecut în pustie, după aceea a postit 40 de zile și 40 de nopți… Cine se inițiază în moartea Lui trebuie mai întîi să postească și apoi să se boteze. Totuși, deși ajunul Bobotezei este o zi de post, creștinilor li se face dezlegare la untdelemn și vin, spre seară. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.