Două TIR-uri cu ajutoare sanitare din Olanda au ajuns ieri în Bacău. Ele au fost încărcate cu aparatură medicală, de la un aparat modern de radiografii mandibulo-faciale, cum mai sînt doar două în țară, EKG și aparatură medicală specializată pentru copii și în afecțiuni pneumologice, la alimente, paturi, cearșafuri, halate, rechizite și hîrtie igienică. Toate sînt donații ale spitalelor olandeze. „Noi am mai venit la spitalul TBC din Bacău. Un TIR este pentru această unitate sanitară, iar al doilea petru Spitalul Județean de Pediatrie. Am ajuns în Bacău prin medicul Cristina Halbedel, care ne-a impresionat prin modul în care a avut grijă de un bolnav al fundației noastre. Am găsit aici interes din partea municipalității băcăuane, care ne solicită mereu cînd este nevoie de ceva”, a declarat un reprezentant al fundației „Vita Pro Vita”, din București. Aceasta a stabilit contactul cu funația olandeză „Leven voor leven”. Din partea olandeză, a însoțit cele două TIR-uri burdușite cu ajutoare Piet Vullings, director coordonator. „Avem o colaborare foarte buncă cu fundația din Olanda. Ei au adus și o mașină de ambulanță la Serviciul Județean de Salvare. Dau dovadă de un real interes pentru nevoile comunității băcăuane. Avem promisiuni că vor sprijini în continuare sectorul sanitar”, a declarat Ovidiu Popovici, secretarul municipiului Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.