Bisericile romano – catolică și baptistă se implică în ajutorarea sinistraților din județul Bacău. După cum a declarat preotul paroh romano catolic, Ștefan Erdeș, preot care slujește la Biserica „Sfîntul Nicolae” din municipiu, „duminică, 24 iulie, în toate bisericile catolice din Moldova, în timpul slujirii sfintei Liturghii, se vor organiza colecte în bani, special pentru cei năpăstuiți din cauza inundațiilor. Banii strînși cu acest prilej vor fi trimiși la Episcopia de la Iași, și de acolo vor fi împărțiți spre toate localitățile din Moldova, greu încercate în ultima vreme”. în același context, biserica Baptistă și-a propus și ea să nu stea cu mîinile în sîn. Potrivit pastorului Ionel Chivoiu, cel care slujește în biserica baptistă de la Comănești, „barierele nescrise care încă există din ignoranță între bisericile lui Dumnezeu trebuie să dispară. în special atunci cînd, din cauza furiei naturii, se pierd vieți omenești și sînt distruse agoniselile de o viață a unor oameni nevinovați. La noi, la Comănești, cei din județul Bihor au trimis încă de la începutul acestei săptămîni peste 150 de milioane de lei, bani care, fără a lua în seamă vreun criteriu religios, au ajuns la cei puternic loviți de soartă. Tot de la Oradea urmează să sosească săptămîna viitoare un TIR cu ajutoare. De săptămîna viitoare așteptăm alte ajutoare care vor sosi din Olanda, ajutoare ce au ca destinație orașul Comănești și comunele din jur afectate de inundațiile din 13 – 14 iulie”. (Florin NISTORESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.