Aleșii din Podu Turcului și-au cîștigat în instanță indemnizații triple

Administrator

Cei 15 consilieri locali din PoduTurcului și-au cîștigat, la Curtea de Apel, dreptul de a încasa indemnizații triple pentru activitatea pe care o desfășoară ca aleși ai localității. Asta după ce în primă instanță, la Tribunalul Bacău, ei pierduseră procesul în favoarea juriștilor Prefecturii. Consilierii locali din Podu Turcului fuseseră chemați în instanță de către prefectul Gabriel Berca pentru a se anula decizia prin care aceștia și-au triplat indemnizația de ședință. Conform legilor invocate de juriștii Prefecturii Bacău, cuantumul acesteia nu poate depăși 5% din valoarea salariului primarului localității respective. Altfel spus, valoarea indemnizației lunare a consilierilor din orașul Podu Turcului nu poate depăși 650.000 de lei. Numai că aleșii locali din Podu Turcului și-au acordat, prin hotărîrea atacată de prefect în instanță, cîte 650.000 de lei pentru fiecare ședință. Prefectul Berca a cerut judecătorilor băcăuani să anuleze decizia prin care aceștia și-au alocat banii în plus și să se impună returnarea banilor. După ce s-a pronunțat prima instanță, iar consilierii locali au pierdut procesul, aleșii au făcut recurs la Curtea de Apel Bacău. Aici, magistrații au decis că nu prefectul are dreptate, ci consilierii locali și prin urmare a modificat decizia judecătorească de la Tribunbal în favoarea aleșilor din Podu Turcului. Mai mult decît atît, prefectul Berca trebuie să suporte și plata cheltuielilor cu avocatul părții adverse.
Potrivit sentinței pronunțate la începutul lunii iulie, instanța a respins acțiunea ca nefondată și a obligat „intimatul să plătească recurentului cheltuielile de judecată efectuate în cauză, reprezentînd onoariu de avocat și contravaloare transport”. în limbaj comun „intimat” se traduce ca fiind partea care este reclamată, iar recurentul ca partea care a făcut recurs. Altfel spus, intimatul este instituția prefectului, iar recurentul este Consiliul local Podu Turcului. Suma pe care trebuie să le-o achite Gabriel Berca consilierilor loacali din Podu Turcului este de aproape 10 milioane de lei. Prefectul Gabriel Berca este în concediu de odihnă. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.