Alina, fetița care a „renăscut” la șase ani

Alina C. este un copil care nu a adus fericire nimănui, atunci cînd a venit pe lume. Asta, deoarece micuța s-a născut cu un sever handicap al picioarelor, dintr-o mamă schizofrenică și un tată alcoolic. O operație a Alinei la ligamente, în jurul vîrstei de un an, ar fi atenuat mult handicapul. Dar părinții nu au avut vreme de așa ceva. Ținută flămîndă, lasată mai mult singură în casă și traumatizată de certurile dintre părinți, care nu se mai terminau, fetița nu s-a putut dezvolta normal. La sesizările vecinilor, Alina a fost preluată de Direcția de Protecție a Copilului. Acum, se află în grija unui asistent maternal. A fost supusă la intervenția chirurgicală și, la aproape șase ani, învață să facă primii pași.

„Unu, doi, trei, patru, cinci, șase…”, am auzit în camera din fața mea, îndată ce am intrat în apartament. în mai puțin de un minut, a apărut o minunăție de fetiță, ca o păpușă blondă, cu codițe. Era ținută de ambele mîini de „mamaia Elena”, care o învăța să facă primii pași. Numărau împreună. „învățăm noi pînă la urmă să mergem”, mi-a spus Elena Toma, asistenta maternală care o îngrijește pe fetiță. M-am așezat pe pat și am întins palmele spre ea. I-am spus să vină singură pînă la mine. „Mamaia Elena” i-a dat drumul fertiței de mîini, însă Alina a căzut în genunchi, pe covorul camerei. „Acum e mai bine! Chiar dacă o susțin de mîini, măcar pășește pe toată talpa. în ianuarie i s-a făcut operația. Pînă la operație, nici gînd să facă vreun pas. I s-au lungit ligamentele la ambele picioare. Au urmat zile multe de stat în ghips. Cicatricile mari de la picioare erau dureroase. Dar încet, durerea a dispărut. Operația trebuia făcută mai de mult, dar cine să se ocupe de așa ceva? Noi, de cînd am luat-o de la cămin ne-am grăbit să o internăm pentru operație, că și așa era tîrziu. Medicul Blănaru, de la chirurgie infantilă, m-a asigurat că dacă exersez zilnic cu ea pașii, va reuși în cele din urmă să meargă singură”, mi-a explicat femeia.

„Mîncam pîine cu suc, iar la desert, mămăligă cu castraveți”

„Mamaia Elena” și „mama Elena” sînt cele două femei – mamă și fiică -, care au dorit să aibă grijă de Alina. Ele speră că, nu peste multă vreme, va veni ziua cînd o vor vedea pe micuță mergînd singură. „Doamne, ne gîndim doar la ziua aceea! Nu știu ce aș face de fericire, dacă aș vedea-o pe fetiță că merge singură”, mi-a spus „mama Elena”. Alina este fericită că, deși ținută de mîini, reușește să facă primii ei pași. Se simte victorioasă. „Uite, că merg!”, se mîndrește copila.
Fără ca eu să o întreb ceva, Alina mi-a spus că „la mamaia și la mama de acum e bine tare!”. Deși evită subiectul, Alina încă mai povestește cum era la părinții ei. „Dincolo, la părinții din Letea, era rău tare! Stăteam toți într-o singură cameră. Chiar dacă eram răcită și tușeam, tata mereu fuma lîngă mine. Stăteam toată ziua singură, pe pat sau mai mergeam tîrîș, pe jos. Seara, mama cînd venea acasă îmi dădea să mănînc pîine cu suc, iar la desert, mămăligă cu castraveți. Se băteau mereu, iar seara înceapeau să se joace, iar eu auzeam și nu puteam să dorm”, mi-a spus copila. Odată, tatăl a lovit-o peste picioarele lipsite de vlagă. Terorizată de acesta, multă vreme fetiței i-a fost teamă de orice bărbat. „La început, cînd am luat-o, nu știam ce să mă mai fac! Nu putea să se apropie de ea nici măcar un vecin, că începea să țipe cît o ținea gura. în orcie bărbat vedea o brută”, mi-a spus „mamaia Elena”.

Bobo, Șoarece și „domnul Ferdi”, prieteni nelipsiți

Alina mi-a spus că, de cînd e la „mamaia” și la „mama” are și cîteva prietene. Acestea sînt păpușile. Le îmbracă și dezbracă de zeci de ori pe zi. S-a aplecat la urechea mea și mi-a șoptit, ca să nu audă alte jucării, că ursul Bobo și Șoarece sînt prietenii preferați. „Seara dorm cu Bobo și cu Șoarece. âmi sînt dragi!”, mi-a destăinuit Alina. Dar, ziua, cel mai mult fetița se joacă cu „domnul Ferdi”, un motan birmanez. Am vrut să îl văd și eu pe „domnul”, dar Alina m-a rugat să nu îl deranjez, că e obosit și acum doarme. în sfîrșit, fetița are acum camera pe care și-a dorit-o. Cu televizor și jucării. Ascultă muzică mai toată ziua și cîntă. Uneori, chiar rîde. A învățat și recită cu plăcere primele două strofe din „Luceafărul” și cîntă „Pe lîngă plopii fără soț”. La aproape șase ani, Alina s-a bucurat pentru prima dată de bradul de Crăciun. A venit chiar și Moșul. Alina mi-a explicat că atît Moș Nicolae, cît și Moș Crăciun sînt doi șmecheri, asta pentru că intră mereu pe geam. „înainte să vină, au pîndit la geam să vadă dacă am mîncat”, mi-a explicat copila.

Cățelul din fața blocului, paznicul zilnic

„Mamaia Elena” mi-a spus că merge de cîteva ori pe săptămînă împreună cu fetița la Centrul „Daniel”. Acolo face multe exerciții de recuperare și masaj. „De cînd mergem la Centrul «Daniel», Alina a evoluat bine. Fetiței îi place acolo. Toată lumea se poartă frumos cu ea. Toți o iubesc. Mioara Popa, directoarea Centrului, o alintă ca o mamă. Cînd intră pe ușă, se sprijină de balustrade scărilor, nu mă mai ține de mînă și o ia singură spre sala de sport”, mi-a povestit femeia. „Mama Elena” mi-a explicat că cei de la Protecția Copilului au pus la dispoziția copilei o mașină, care să o ducă la ședințele de tratament. însă, femeia nu poate să o țină pe Alina în brațe și în același timp să încuie ușa. Așa că, o duce jos, în fața blocului, o așează în căruț și se întoarce să închidă. Cît timp Alina stă în fața blocului și o așteaptă pe „mama Elena”, cățelul din fața blocului o păzește și nu lasă pe nimeni să se apropie de ea. „Cîinele ăsta este foarte rău. Latră și mușcă pe mai toată lumea. Doar pe Alina o iubește. Nu am văzut așa ceva de cînd sînt eu! Stă lîngă căruțul fetei cuminte, cu botul pe labe și nu lasă pe nimeni să se apropie de ea. Dacă vine șoferul de la Protecția Copilului înainte ca eu să cobor, nici măcar pe el nu îl lasă să o urce în mașină. Cîinele ăsta știe ce e suferința. A fost prins de hingheri de nu știu cîte ori. A fost și tăiat la gît. Cred că simte pe cine e în suferință”, mi-a povestit „mama Elena”.

„Am luat-o pe Alina de dorul Ioanei”

„Mama” și „mamaia” mi-au povestit cum, în urmă cu ceva vreme, au avut-o în plasament pe Ioana, o altă fetiță. Au îngrijit-o ani buni. Femeile își amintesc și acum ziua cînd Ioana a primit, la sfîrșitul clasei a IV-a, premiul întîi cu coroniță. S-au dus împreună la pizza și la cofetărie, ca să sărbătorească evenimentul. Seara, cînd au ajuns acasă, au primit cea mai neagră veste. Aceea că familia naturală a cîștigat în instanță custodia fetiței. „Nu aveam altă soluție. Trebuia să o dau, deși mi s-a rupt inima. I-am strîns toate lucrurile, i-am făcut un album cu poze și a plecat. Locuiește la Tamași, într-o casă bătrînească, alături de cei șapte frați. A mai venit la Crăciun, să ne colinde. Era slabă. Nici cerceii de aur pe care i-am dat nu îi mai avea în ureche. A zis că i-a vîndut maică-sa. Ba mai mult, la teza de matematică a luat nota patru. La mine era premiantă”, deapănă „mama”. „Mamaia” este convinsă că atunci cînd Ioana va mai crește va veni ea singură la ele.
Cele două femei nici nu concep că povestea s-ar putea repeta și cu Alina. „Pe Alina cred că o vom înfia. Nu o las nicicînd pe mîna părinților naturali”, m-a asigurat „mama Elena”. Alina a ascultat povestea Ioanei. în toată această perioadă, fetița nu s-a dezlipit din brațele „mamei Elena”. M-am ridicat să plec. Nu am ajuns bine la ușă și am auzit în spatele meu: „unu, doi, trei, patru, cinci, șase…”. (Olimpia FILIP)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!