• circa 30 de români care muncesc pe un vas american de croazieră au încins o petrecere pe cinste, la care nu s-au bulucit și potentații aflați la bord • creierul distracției a fost Mircea Iacobeț, fost editor de imagine la postul de televiziune local Euro TV • românii au format pe vas o adevărată comunitate • deși cîștigă bani buni, toți recunosc că munca este de-a dreptul infernală
Mircea Iacobeț, colegul nostru de la televiziunea Euro TV, a renunțat de cîteva luni la munca sa. Nu de tot. Și-a schimbat doar locul de muncă. De la Bacău a ajuns pe un vas de croazieră. Ieri, cînd ne-a sunat la redacție, era în Golful Mexic. Avea o „fereastră” și a vrut să ne audă vocile și să ne mai spună din peripețiile sale. O parte ni le-a povestit deja prin intermediul unor e-mail-uri. Au fost atît de haioase unele dintre ele, încît într-o ediție precedentă le-am publicat. N-a știut că și cititorii noștri vor trăi, alături de el, experiența unei noi lumi. De curînd, ne-a trimis din nou cîteva rînduri. Experiențele și istorisirile sale sînt, și de această dată, la fel de palpitante și de pline de viață. Și ne-am gîndit să vă facem din nou părtași la experiențele sale și ale altor 30 de români aflați pe vas. Niște conaționali aflați la mii de kilometri distanță de casă, care muncesc de rup, dar cîștigă pe măsură. Cînd se adună, însă, vorbesc despre ce mai e acasă și se gîndesc, desigur, la România.
Uite c-am reușit să-mi mai adun gîndurile și să m-așez în fața
calculatorului să vă mai debitez oarece tîmpenii de-ale mele. Nu pentru că n-aș avea timp, dar știi și tu cum e cînd vrei să scrii ceva, trebuie să fii „in the mood”, cum spun americanii, sau „să ai chef”, mai pe românește. Sper ca ați văzut pozele, vor mai veni și altele. Îmi pare rău doar pentru calitate. Pînă îmi iau un aparat foto digital, mai durează un pic. Deasemeni, cred ca ați reușit să descifrați „ziarul” vaporului. Este zilnic, bineînțeles, și v-ați dat seama că aici este o întreagă industrie construită pentru a oferi distracție și plăceri americanilor doritori de croaziere de lux. De fapt, în cazul trustului Carnival, „lux” este prea mult spus (după standardele americane, că după alea românești este prea puțin!!!), deoarece Carnival mai deține încă vreo 17 companii, cum ar fi Royal Caraibean sau Holland-America, unde, într-adevăr, condițiile sînt superioare celor de pe vasele companiei Carnival, dar și prețurile sînt mult mai
ridicate. Daca vrei, putem spune că vasele Carnival sînt pentru
americanii de rînd, pentru „sindicaliști”, iar celelalte sînt pentru cei cu mulți bani, care își pot permite. Nu mai țin minte exact, dar la una din companiile Carnivalului, prețul unei zile de croazieră se ridică la 1000 $, iar fiecare oaspete are la dispoziție, doar pentru el, un membru din echipaj, deci îți dai seama ce condiții se oferă acolo. Dar și aici, de exemplu, pe Holiday, care, după cum am mai spus, este cel mai vechi și mai mic vas din flotă, sînt diferențe de clasă. Sînt cabinele de lux de la ultimul deck (Verandah Deck), care sînt spațioase, au chiar și balcon, și sînt cabinele obișnuite pentru vulg. Dar ca să-ți faci o idee mai exactă, poți accesa site-ul companiei, www.carnival.com, caută vasul Holiday și există posibilitatea de a face un tur virtual prin camerele, restaurantele sau deck-urile vasului. În general, cei care călătoresc cu Carnival sînt americani obișnuiți, de condiție medie, dar prețurile sînt atît de mici (între 350 și 700 de dolari de persoana și, în plus, se „sparg” cam 1.200 de dolari de persoană pe croazieră), încît, practic, oricine își poate permite o vacanță în Caraibe, pe un vas de croaziera de lux. Culmea este că majoritatea călătorilor scriu la sfîrșitul călătoriei în așa-numitele „comment cards” că vacanța și serviciile oferite de companie le-au depășit cu mult așteptările, și de aceea se vor întoarce cît de curînd. Și majoritatea o fac. Tocmai de aceea Carnival deține recordul, monopolul și ce mai vreți voi în croaziere de lux de pe întreaga planetă, cu peste 3,5 milioane de turiști anual.
E greu să descrii un mic univers
Mi-ați spus să scriu cîte ceva despre viața și relațiile interumane de pe vas. Este cel mai greu lucru pe care mi l-ați putea cere, pentru că, practic, aici este un mic univers, iar eu nu sînt nici pe departe vreun Voltaire moldovenesc. Nici unul, dar absolut nici unul dintre cei cu care am vorbit și de la care am încercat sa aflu cît mai multe despre viața pe vas nu are vreun termen de comparație, sau destule și adecvate cuvinte pentru a o descrie. De aceea, nici eu nu cred că am să încerc s-o fac în adevăratul sens al cuvîntului. Ar fi o muncă titanică. În schimb, am să povestesc cîte ceva despre oamenii pe care i-am cunoscut sau despre întîmplările remarcabile care au loc și poate veți reuși mai tîrziu să încropiți vreo sinteză sau ceva asemănător. Iar dacă ajungeți la vreo concluzie sau emiteți vreo teorie ori definiție, vă rog să mi-o spuneți și mie!
Are 27 de ani, opt contracte la activ și 3.000 de dolari lunar.
Poate ar trebui să încep cu românii de pe Holiday? Sîntem vreo 30, din toate colțurile țării. Nu i-am cunoscut încă pe toți. Sînt unii care au job-uri specifice, în colțuri ascunse sau fără acces general, sau poate sînt mai retrași, cine știe? Totuși, n-am stat cu mîinile în sîn, mă știți doar, și la vreo lună după ce am venit pe vas, văzînd eu că nica nu se întîmplă și sătul de sporovăit în engleză, am dat șfară-n țară că Alex (așa-mi spun mie aici, Mircea este imposibil de pronunțat pentru cei de limbă engleză) organizează „Romanian Party”. Zis și făcut. Am făcut rost de lista cu toți românii de pe vas de la Pursers Desk – secretariatul hotelului, dacă vrei – (acolo lucrează Ana-Maria din Constanța, fata aia frumoasă tare. Este la primul ei contract, dar nu mai vrea altul. Se pare că este îndrăgostită rău de un turc bogat din Constanța, care o așteaptă acasă să se căsătorească. Deși, sincer să fiu, am văzut-o de destul de multe ori fericită în compania unor ofițeri italieni. Dar e o fată buna, m-a ajutat de multe ori, în special cu card-ul meu „Sign&Sail”, care este depășit frecvent de cheltuielile pe care le fac p-aci, iar ea, amabilă, nu mi-l anulează). Cum spuneam, am pornit din cabină în cabină să strîng cîte 10 dolari pentru petrecere. Cu de la mine putere (ce vrei, eram organizator și-aveam atîtea pe cap) l-am desemnat trezorier pe Marius din Galați (este un tip la vreo 45 de ani, are job de tîmplar, căsătorit, tată a doi copii, dar pe vas a ajuns să facă cu totul altceva: se ocupă de seifurile din camerele oaspeților. Unele se mai blochează, alții mai uită codurile, iar el le face și le desface. Este și el staff member și-i un tip de gașcă și extraordinar de prietenos) și, totodată, responsabil cu băutura. Buuun.
În echipa organizatoare l-am mai cooptat și pe Ioan din Cluj (un fel de bucătar, dar se ocupă doar de salate, 33 de ani, tipul de ardelean hîtru, full de bancuri și de voie bună. Băutura lui preferată este un Dublu Black Johnny Walker cu Cola și gheață cît cuprinde. Mai are vreo 15 zile de contract și pleacă acasă). El a fost responsabil cu sarmalele, salata de vinete și ciorba de burtă. În ordinea numerelor de pe tricouri urmeaza Lorin din București, responsabil cu muzica (27 de ani, opt contracte, ospătar, cîștigă cam 3.000 de dolari pe lună și are un laptop full de muzică românească), Marian din Brașov, responsabil cu aranjamentul și cu gheața (asistent – ospătar, București, 25 de ani, primul contract, cred că este puțin țigan, dar e un tip excelent, exceptînd faptul că se îmbată prea repede și e manelist convins) și Adrian C.O.W. , responsabil cu curățenia de după (C.O.W. – citizen of the world, e pe mări de la 17 ani, a văzut toată lumea, a lucrat pe o sumedenie de vase ca orice, de la mecanic – motoare la constructor de nave, este la primul contract pe Carnival, spune ca a cam obosit, are și el vreo 40 de ani, lucrează ca al doilea șef de echipaj). Eu a trebuit să mă ocup de aprobări (căpitan, șef de echipaj, director de croazieră și șeful securității), de făcut rost de scule pentru muzică (boxe, amplificatoare, lumini), de invitații, bannere, anunțuri și de toată logistica aferentă. Timp de o săptămînă am prestat în așa fel, încît să iasă totul bine și toată lumea să fie mulțumită.
Romanian Party, un bairam la care au dat buluc toți străinii
Petrecerea este o alta poveste. N-are sens s-o descriu, dar
închipuiți-vă vreo 20 de români lîngă care s-au mai aciuat și vreo 15 americani, australieni, italieni, cehi sau sud-africani, deci vreo 30 și ceva de inși, pe puntea a opta, în aer liber, în spatele vasului, plin de bere, whisky, vodcă sau lichioruri, dansînd la 4 dimineața perinița. A fost o petrecere ca-n povești. Acum, la două săptămîni, încă se mai vorbește despre ea. Cu ocazia asta, se pare că am devenit un fel de Capo di Mafia Rumena, mă salută toți ofițerii (mai ales de cînd m-au văzut dansînd tango cu cea mai faină femeie de pe vas. Angela, care este româncă, bineînțeles, lucrează la Casino și este îmbîrligată pînă peste cap cu un ofițer italian, Chief Engineer, al cincilea ca importanță de pe vas) și toți mă întreabă (zilnic de 5-6 ori, m-am săturat!) cînd organizez următoarea petrecere. Cred că pe 1 Decembrie, de Ziua României, deși sînt cereri să mai facem una pînă atunci, așa, de antrenament.
Cum te ajută Mafia pe vas
Apropo de mafie, ea există și o duce bine mersi pe toate vasele: vreo 7 – 8 conduse de români, vreo nouă de italieni și doar 1 – 2 de filipinezi. Mafia, în general, se ocupă de vînzări – cumpărări underground, de aprobări, transferuri, zile libere, petreceri și alte giumbușlucuri pe care de unul singur n-ai cum să le rezolvi, așa că n-ai ce face și apelezi contra bani sau servicii la responsabili. Sper să nu mă trezesc băgat pînă în gît în așa ceva. Este periculos și ilegal, și oricine este prins este închis în cameră cu securitatea la uță și debarcat și trimis acasă în primul port.
Români peste tot
N-am terminat cu românii. Adi, zis si Bucatarul (la al doilea contract), 25 de ani, Ploiești, cel mai tare miștocar dintre noi, nu-i pasă de nimic, rîde mai tot timpul și din orice, muncește pe rupte la bucătărie, le învață pe filipineze cum să spună „How do you do?” în românește. Claudia și Dan (soț și soție, bucureșteni, cu ea am venit de la București la Miami, numai că ea s-a dus pe Fascination la cursuri și ne-am întîlnit mai apoi aici pe Holiday. Ea e ospătar, iar el instalator. El este foarte frumușel și cuminte, și munceste mult. Holiday e aproape o epavă și el trebuie să întrețină o groază de țevăraie și conducte. Ea, puțin ciocolatie, rîde foarte frumos și este mai tot timpul răgușită).
Tamara ( 28 de ani, este angajata Steiner, una dintre cele mai mari companii din lume de tratament cosmetic, și transferată la Carnival de pe Holland-America. E foarte frumoasă. Cred că este pe undeva
prin pozele pe care vi le-am trimis. Am ieșit cu ea în New Orleans de cîteva ori, dar atît. Job-ul ei inițial era de maseuză, dar pentru că este româncă și, deci, se pricepe, adică e deșteaptă, a devenit în numai două săptămîni asistent-manager Spa pe Holiday. Spa înseamnă un fel de salon de înfrumusețare cu masaje faciale, corporale, frizerie, coafură, saune și tot ce tine de înfrumusețarea corpului. Fata e la al patrulea contract și zău că-l merită.
Adrian (primul contract, bucătar și el, tot la secția salate, 23 de ani, grăsuț, jovial și obosit mai tot timpul), Emil (30 de ani, trei contracte, un fel de supervizor de punte pentru marinari. Mititel și mustăcios și ars de soare). Angela (despre care v-am mai spus, este, în viziunea mea, cea mai frumoasă femeie de pe vas. Are 25 de ani, e din București și e la al treilea contract. Are un corp superb, mai ales că gagicile care lucrează la Casino au un echipament aproape colant, restul îl știți!), Ioana (și ea lucrează tot în Casino, și ea e o blondă superbă, dar are fundul cam lipsă și e „îmbîrligată” cu managerul Casino-ului). Unde am rămas?! Ah, da, la Marius. El e la al doilea contract, are 22 de ani, e din Brașov. Toată familia lui prestează pe
vase: frate, soră, cumnați, el este ajutor de barman și trage tare să devină barman. Este un căscat și un distrat, agață toate femeile care-i ies în cale, frumoase sau șleampete, nu contează. Are un record neegalat pînă acum: la unul dintre transferurile din contractul trecut, la nici șase ore după ce se îmbarcase pe un vas complet necunoscut lui, Glory era în pat cu o filipineză) și încă mulți alții care nu mi-i aduc aminte acum sau nu prea știu multe despre ei. Ceea ce am reușit să fac, și sînt mîndru de asta, am reușit cu ajutorul petrecerii: să unesc toți românii și să facem o mică comunitate, o echipă dacă vrei, lucru care nu se mai întîmplase pe vasul ăsta.
Lasă un răspuns