Cunoscut ca un fel de om-locomotivă al Bacăului, antrenându-se zilnic, de mulți ani, pe malurile Bistriței, Martin Benchea-Joca a marcat din nou pe plan competițional. El a cucerit medalia de argint la Campionatele Balcanice de Cros de la Atena, categoria plus 55 ani, mărind astfel palmaresul CSM Bacău 2010.
„O pildă vie”
Cu siguranță că nicio secție de atletism din Bacău nu are un sportiv legitimat cu o vârstă comparabilă. Explicația pentru această excepție ne-o da Gabriel Lupu, directorul CSM Bacău 2010: „Am aflat de acest om deosebit din presă, în urmă cu mai mulți ani. Mi-a plăcut enorm voința lui, faptul că se antrena singur, ore în șir, stabilindu-și un program dur, pe care-l urma neabătut. Tot singur, deși acasă nu are o situație materială grozavă, reușea să ajungă la câteva competiții în țară. O dată cu înființarea CSM 2010, una dintre grijile mele a fost să-l legitimez la noi, pentru a fi o pildă vie pentru toți ceilalți sportivi ai clubului. Iar el nu ne-a dezamăgit niciodată, fie că a alergat în țară, fie în străinătate. Mai mult decât atât, Martin Benchea-Joca poate fi un exemplu pentru oricare băcăuan, deoarece face sport competițional acum, la vârsta a treia, fără să fi fost sportiv de performanță în copilărie și tinerețe. Așadar, oricine poate face sport pentru sănătatea lui, de aceea exemplul pe care ni-l dă este neprețuit”. Ca oricărui sportiv, lui Martin Benchea-Joca i-a fost repartizat un antrenor – prof. Carmina Gorgan, în cazul său -, și i-a fost asigurat echipament. „E un salt, trebuie să recunosc, față de cum alergam pe dig, cu adidașii mei rupți. Mă amuz, când îmi amintesc”, ne-a declarat vicecampionul balcanic.
Între Turcia și Cehia
Prima competiție pentru CSM Bacău 2010, Martin Benchea-Joca a susținut-o anul trecut la Izmir, o balcaniadă de fond, la care a obținut locul 5 la 5000 m și locul 6 la 10000 m. „Nu aveam experiență de concurs la acest nivel. Dar următoarele concursuri au fost mai bune, inclusiv cel de la Atena”, ne-a spus veteranul. Competiția din capitala Greciei a fost pentru el deosebit de frumoasă: „Crosul a fost pe distanța de 8 km, într-un circuit ce cuprindea și țărmul Mării Egee și pe care l-am parcurs de opt ori. Nu știam pe ce loc eram la sosire, deoarece am alergat trei categorii împreună și abia la finiș s-a făcut trierea pe vârste. Am trăit o bucurie mare, chiar și-acum mi se pare un vis. O surpriză a fost când oameni din public au venit să se fotografieze cu mine. Eram uimit, dar mi-am dat seama că erau români de-ai noștri care munceau la Atena și m-au reperat ușor, eu fiind îmbrăcat în echipamentul României”, ne-a povestit el. Destul de repede, Martin Benchea-Joca va pleca din nou peste granițe, în Cehia, tot la Europene de veterani, urmând să reprezinte România în probele de 10000 m (pe 23 mai) și semimaraton (26 mai).
Peter KELMANN
Lasă un răspuns