Amenajarea Urgențelor pentru dotarea cu aparatură performantă, încă în așteptare

Administrator

Pentru a beneficia de aparatură medicală performantă, comparabilă cu echipamentele existe în Uniunea Europeană, Unitatea de Primire Urgențe de la Spitalul Județean și compartimentul cu același profil de la Spitalul de Pediatrie vor trebui să fie amenajate corespunzător pînă la 1 aprilie, anul acesta. Deocamdată, însă, finanțarea lucrărilor necesare al căror cost este considerabil se află în faza de discuții. Banii trebuie să vină de la Consiliul Județean, dar acesta nu a aprobat încă bugetul pe 2007. Managerul Spitalului Județean de Urgență, Dan Stoica, este, însă, foarte optimist. „Astăzi (ieri-n.n.) am fost la Consiliul Județean și avem promisiunea fermă a domnului președinte Dragoș Benea că pregătirea Urgențelor va fi o prioritate de gradul zero. Este certă finanțarea lucrărilor la acestea din partea Consiliului Județean”, ne-a asigurat managerul SJU. Chiar așa fiind, proiectul bugetului va fi supus dezbaterii și aprobării membrilor Consiliului Județean cel mai probabil la sfîrșitul acestei luni. Prin urmare, pentru execuția și finalizarea lucrărilor la cele două obiective mai rămîn doar două luni. Un timp extrem de scurt, cel puțin pentru SJU, dacă avem în vedere faptul că aici, la UPU, trebuie făcute modificări esențiale.

UPU va trebui extins cu 300 mp

Inițial, unitățile de urgență de la cele două spitale ar fi trebuit să fie gata pentru a primi aparatura la 1 octombrie anul trecut. Pînă la urmă, termenul s-a amînat pentru 1 aprilie 2007. Deși părea destul de generos, pentru SJU lucrurile nu stau așa, deoarece aici trebuie făcute lucrări de anvergură care necesită mult timp. Pentru ca UPU de la SJU să corespundă nevoilor de amplasare a întregii aparaturi, spațiile în care funcționează acum trebuie extinse cu 300 metri pătrați. „Ne vom duce în spatele clădirii actuale cu construcția, pînă la laboratorul de analize medicale”, a mai spus managerul SJU. Aici investiția va costa peste 1.400.000 lei (14 miliarde lei vechi). Cît privește Spitalul de Pediatrie, la acesta rezolvarea este mult mai simplă, lucrările costînd 140.000 lei (1,4 miliarde lei vechi). Pentru Unitatea de Primire Urgențe a SJU, Ministerul Sănătății va repartiza aparate de resuscitare (inclusiv pentru nou-născuți), aparat de radiologie, electrocardiograf cu monitor, defibrilator, analizor de sînge, glucometru, ventilatoare (fixe și mobile), nebulizator, spirometru, ecograf tip Doppler, laringoscop etc., toate performante, venite deja în țară de anul trecut prin Banca Mondială. Unitatea cu același profil de la Spitalul de Pediatrie va beneficia de toată această aparatură, plus de bronhoscop și lampă de examinare, mobilă. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.