Amenzi grele pentru patronii care nu au grijă de salariați

Administrator

Pregătirile generale pentru integrarea în comunitatea europeană au produs recent modificări esențiale și în legislația privind securitatea și sănătatea în activitate, a anunțat, ieri, conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bacău. „Normele noi, care intră în vigoare de la 1 octombrie, stabilesc că principala obligație a patronilor este evaluarea riscurilor pe protecția muncii, inclusiv pentru persoanele sensibile la riscuri specifice, precum femeile însărcinate, tinerii sau cei cu dizabilități. De asemeni, instruirea pe protecția muncii revine angajatorului, este obligatorie în momentul încadrării și constă, mai ales, din informări și instrucțiuni de lucru”, a explicat inspectorul șef adjunct Ioan Andrei. „în curînd, a continuat el, sănătatea salariaților va fi supravegheată numai prin medici de medicina muncii.”
Prevederile legislației noi readuc în sarcina inspectorilor de muncă cercetarea accidentelor la serviciu soldate cu invaliditate, alături de cele mortale, colective ori incidentele periculoase, de pildă explozii fără victime omenești. „Sancțiunile aplicate angajatorilor cu nereguli grave pe protecția muncii aproape că se vor dubla, cuantumul maxim crescînd de la 2.500 – 5.000 la 5.000 – 10.000 de lei noi. Printre neregulile grave care se pretează la asemenea amenzi amintim neîntocmirea planului de prevenire și protecție, lipsa autorizării de funcționare pe protecția muncii, neasigurarea echipamentului de protecție, fumatul și folosirea surselor de foc deschis în locuri nepermise, utilizarea de substanțe chimice periculoase ori deșeuri fără autorizație, prezența peste limitele legale a noxelor la locul de muncă, neprezentarea, de către societățile care oferă servicii de protecția muncii, a rapoartelor semestriale de activitate”, a precizat oficialul. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.