~4 min lectură 0 comentarii

Amurco a oprit din nou instalațiile

Redacția Ziarul de Bacău

Directorii tuturor combinatelor de îngrășăminte chimice din grupul deținut de Ioan Niculae sunt chemați astăzi la raport.

ts4.econ.amurco

Omul de afaceri Ioan Niculae are din nou probleme în rețeaua combinatelor de îngrășăminte chimice pe care le deține, între care și Amurco Bacău, astfel încât cel puțin instalațiile combinatului băcăuan au fost oprite. Liderul sindicatului salariaților de la Amurco, Gheorghe David, era, ieri, 4 martie, în drum spre București, dar ne-a declarat că astăzi, 5 martie, toți directorii combinatelor din rețea au fost chemați de patron, probabil pentru a analiza situația creată. Președintele sindicatului nu a făcut alte precizări, dar combinatele de îngrășăminte chimice ar putea avea din nou probleme cu aprovizionarea cu gaz metan, cel mai probabil din nou din cauza prețului acestuia sau, poate, din cauza importului de gaze, poate și datorită situației în care se află Ucraina. Conductele de gaz din Rusia trec, spre România, chiar pe teritoriul Ucrainei.

Până când vom afla vești noi, știm doar că instalațiile de la Amurco sunt oprite. Ele tocmai fuseseră pornite în decembrie trecut, după o altă pauză impusă de scumpirea gazului metan, când Amurco a trimis acasă aproape toți salariații, cu excepția celor care au asigurat paza și siguranța instalațiilor.

Combinatul a trecut de mai multe ori prin situații critice, iar în toamna anului 2013 salariații s-au revoltat și au cerut să stea de vorbă chiar cu Ioan Niculae. Acesta a fost în Bacău, s-a întâlnit cu oamenii, dar în final salariații tot au fost trimiși acasă. Și la mijlocul anului trecut, furnizorii de gaz metan și de energie electrică ai societății Amurco au tras heblul. Combinatul de îngrășăminte chimice era de mai mult amenințat cu aceasta de furnizori, pentru că nu și-a achitat facturile de utilități și de materii prime. Instalațiile combinatului erau deja oprite, însă o problemă majoră era și depozitarea unei importante cantități de amoniac, care fără instalațiile de operare de la rezervoare active, din lipsa energiei electrice, putea deveni un mare pericol dacă ar fi scăpat în atmosferă. Un pericol pentru mediu, dar și pentru populației Bacăului.

Cu o lună și jumătate înainte de aceste evenimente, proprietarul combinatului hotărâse, deja, să oprească instalațiile odată ce prețul gazului metan a fost majorat din nou. Dintre cei circa 700 de salariați ai combinatului, mai mult de o sută erau deja trimiși acasă, în concediu fără plată, iar de la 1 iulie alți 450 de oameni se anunțau, oficial, în șomaj. Salariații au protestat în mai multe rânduri, iar când s-a întâlnit cu Ioan Niculae acesta nu le-a dat nicio undă de speranță că va mai reporni instalațiile. În două sau trei rânduri, salariații au pichetat și au manifestat în fața Prefecturii Bacău, iar de două ori s-au întâlnit și cu prefectul Claudiu Șerban și cu subprefectul Dorian Pocovnicu. Liderii sindicatelor băcăuane au cerut, atunci, amânarea cu un an a Hotărârii de Guvern care privea creșterea prețului gazului metan și modificarea Legii 123/2012 cu privire la energia și gazele naturale. Alte probleme analizate i-au vizat pe specialiștii formați de Amurco, dintre care mulți aleg să lucreze în străinătate, și contactul cu E.On, care amenința cu sistarea alimentării cu energie electrică.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.