Discoteca XXL din Bacău a găzduit, sîmbătă, 13 noiembrie, concursul Miss Alianța „D.A. PNL-PD”. Băcăuanii au venit în număr mare, atrași atît de concursul de frumusețe, dar și de discoteca gratuită. Concursul propriu-zis a cuprins prezentarea candidatelor în costumație sport, în rochie de seară, un concurs de perspicacitate, toate fiind susținute și de trupa de dans „Fiesta”, care de asemenea a smuls aplauzele spectatorilor. Pentru titlul de miss au candidat opt fete minunate ale Bacăului, unele dintre ele «cliente fidele» ale concursurilor de miss: Marilena Cristian, Ana Maria Chirilă, Anca Crăciun, Anca Cotfas, Monica Tiliban, Alexandra Craiu, Iuliana Anghel, Alina Cimpoaie. Locul trei l-a cîștigat Anca Cotfas, locul doi, Marilena Cristian, care a cîștigat și concursul Miss Universitatea Bacău 2003. Titlul de Miss Alianța D.A. a fost cîștigat de Anca Crăciun. La 21 de ani, este studentă în anul trei la Inginerie Economică, în cadrul Universității Bacău. în 2001, cînd era în clasa a 11-a, a cîștigat concursul de Miss Preuniversitaria. Pentru concursul de sîmbătă și-a proiectat și croit singură rochia de seară, pentru viitor dorindu-și o carieră în domeniul designului vestimentar. „Nu mă așteptam să cîștig titlul de Miss. De altfel, m-am decis chiar în ziua Balului să particip. Credeam că voi obține titlul de Miss Popularitate, deoarece am fost aplaudată. Am avut deja o prezentare de modă, cu creații proprii, la Miss Universitatea Bacău și sper să am succes în continuare. De altfel, îmi place să pictez pe sticlă, am mai multe tablouri cu care sper să fac o expoziție. Cînd timpul și dispoziția îmi permit scriu versuri, fiind o fire mai romantică”, ne-a declarat, emoționată, frumoasa Anca Crăciun.
Cei care au făcut parte din juriu s-au distrat și ei la discoteca care a urmat. Buna dispoziție, dansul, precum și o bună comunicare a acestora cu publicul băcăuan, a determinat o apropiere inevitabilă a acestora. Juriul compus din Codrin Lungu, Claudiu Șerban, membrii ai Biroului Județean PNL Bacău, Liviu Miroșeanu, Ionuț Palăr, candidați ai Alianței pentru Camera Deputaților, Cornel Pricope, președinte PNL-Tineret Bacău ș.a., au contribuit la bunul mers al manifestării. (Mircea MERTICARIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.