O comisie desemnată de Inspectoratul Școlar Județean Bacău va ancheta, în perioada care urmează, nereguli constatate la școala din localitatea Slobozia din comuna Stănișești. „Am primit o reclamație la adresa directorului, care ar fi făcut mai multe nereguli. Cele mai flagrante erau legate de calcularea greșită a mediei, note puse duminica sau medii încheiate cu o singură notă”, a precizat Radu Ababei, inspectorul școlar general al ISJ Bacău. Interesant este că profesorul care a reclamat a recurs la o modalitate cel puțin indetită de a păstra dovezile că directorul a comis nereguli. Mihăiță Cerbu a rupt foile din catalog unde la obiectele „Georgrafie” și „Istorie”, predate de Vasile Cătăuță, erau greșeli la note. Nu le-a scos decît în momentul în care comisia de la ISJ a venit la școală să verifice neregulile constatate. La rîndul lui, directorul acuzat susține că este nevinovat. „Sînt răutăți ale unui profesor reclamagiu. Eu sînt nevinovat”, ne-a declarat directorul Cătăuță. Cazul său va fi analizat pe 9 iunie, cînd va fi luată și o decizie de Consiliul de Administrație al ISJ. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.