Anotimpuri în plumb

Liderul „mohicanilor”

Mihai BUZNEA

Să vezi și să nu crezi cum mai fuge timpul și cîte lasă în urma lui! Atunci cînd a venit în tipografia băcăuană – singura, la acea vreme, în întreg județul, era doar un adolescent proaspăt absolvent de școală profesională: mecanic de utilaje poligrafice. Asta se-ntîmpla în vara anului 1968 și faptul nu avea nimic spectaculos în sine. Era doar ultimul sosit. Acum e veteran. Și maistru. Dintre toți cei vreo 500 pe care i-au „prins” evenimentele din decembrie ’89 mai „combat” aici doar vreo opt. Ceilalți s-au răspîndit care încotro, la mai bine, ori s-au pensionat; o parte au intrat în amintiri. Dar Lică se încăpățînează să rămînă pe poziții; așa-i spun colegii de muncă, prietenii, cunoscuții, familia: Lică. Adică, unul priceput și bun la toate. Are 53 de ani (chiar astăzi îi împlinește) și este depozitarul unei istorii de-a dreptul impresionante și demne de invidiat: coautor la primele cărți tipărite la Bacău și premiate la saloane internaționale – Epica Magna de Nichita Stănescu, Marile legende ale lumii, de Alexandru Mitrea, colecțiile „Junimea” – cu seria lor de aur „Eminesciana”; și cîte altele! Un singur „stăpîn” în întreaga sa activitate profesională de 38 de ani de „meșter al cuvintelor potrivite în plumb”: Imprimeria Bacovia. Martor la toate momentele ei de glorie: „nașterea” zincografiei, a tiparului offset, a modernei legătorii de carte; dar și al… noului val de modernizare adus de fluxul revoluției tehnologice: „condamnarea la amintire” a utilajelor clasice, precum linotipul, stereotipia, calandrul, regalul de litere, masa de paginație, șiful cu paginile de plumb cîntărind zeci de kilograme; durerea dispariției unor meserii de mare preț și la mare cinste: zețarul, linotipistul, zincograful, stereotiparul…; ofensiva calculatorului și a mașinii de tipărit prin fotocopiere. Toate acestea au defilat prin fața lui, i-au trecut prin fața ochilor, le-a pipăit, le-a simțit, le-a dat viață. Se mîndrește cu ele cu același sentiment de împlinire ca atunci cînd îl întrebi despre fetele lui – una medic, cealaltă ingineră. Chipuri de pus la rană, icoane pentru suflet… Dar și nostalgia pentru ceea ce a însemnat „latura sentimentală” a meseriei sale: specialist în kama, adică în arta tipăririi ambalajelor policrome sau, cum li se mai spunea, a mercantilajelor care mai ales acum sînt în plină înflorire.
Maistrul mecanic Vasile (Lică) Ciobanu se consideră a fi „ultimul mohican” al „grupului de adio” al veteranilor Imprimeriei Bacovia. Iată că am ajuns să o trăiesc și p-asta!, îmi spune. Cred că-i înțeleg mistuirile nostalgice, și chiar dacă nu se mai poartă „eroii clasei muncitoare” – acum la modă sînt politicienii, guvernanții, șmecherii, bișnițarii, profitorii, fotbaliștii ori vip-urile cu buricele goale și maneliștii – îmi spun că n-ar face rău, în această lume nebună-nebună, și puțin miros de cerneală tipografică; cu meșterul Lică în prim-plan. Asta, ca să nu uităm atît de repede una din fețele istoriei noastre recente. Imprim

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!