Disputa antrenori – profesori de sport este una la zi, deși nu este nevoie. De multe ori, cele două categorii se confundă, pe bună dreptate, atît timp cît un individ poate fi și antrenor și profesor de educație fizică. Cluburile pretind antrenori, care să se ocupe în permanență de pregătirea sportivilor pe care îi au în grijă. Dorin Arădăvoaicei, director al SCM Bacău, își dorește antrenori. Vasile Baltă, director la Liceul cu Program Sportiv, este de părere că, pînă la juniorat, sportivii „să aparțină școlii. Aceasta am solicita noi celor de la Agenția Națională pentru Sport și celor care se ocupă de destinele sportului românesc. Ar fi mai bine, din punct de vedere al parametrilor la care poate ajunge un sportiv. Antrenorii din țară nu au habar de ceea ce înseamnă sportul de performanță. Mulți dintre ei lucrează după idei de pe vremea bunicei”. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns