După ani întregi în care a plătit lunar mii de euro pentru depozitarea echipamentelor cumpărate pentru Spitalul Municipal și rămase nefolosite, Primăria Bacău începe să scape de o parte importantă a aparaturii. Consilierii locali au aprobat transmiterea gratuită către Spitalul Municipal Caracal a unor echipamente în valoare totală de 4.623.582 de lei.

Potrivit hotărârii, este vorba despre aparatură și instalații medicale achiziționate pentru fostul Spital Municipal Bacău, dar care nu au mai ajuns să fie folosite în scopul pentru care au fost cumpărate. Pe listă se află un sistem EEG, console pentru distribuția gazelor medicale și a energiei electrice, unități de electrochirurgie, sterilizatoare cu aburi, coloane pentru gaze medicale, concentratoare de apeluri, o instalație de încălzire-răcire, module pentru camerele de gardă și pandante medicale montate pe tavan.
Cea mai mare valoare din inventarul care va ajunge la Caracal o reprezintă consolele pentru distribuția gazelor și prizele electrice destinate paturilor de spital, evaluate la peste 1,44 milioane de lei. Alte echipamente costisitoare sunt instalația de încălzire-răcire, de peste 603.000 de lei, coloanele pentru gaze medicale, de peste 900.000 de lei în total, precum și cele două sterilizatoare, evaluate împreună la aproape 650.000 de lei.
Spitalul Municipal Caracal a solicitat oficial aparatura în luna iunie 2026 și a precizat că va suporta cheltuielile pentru demontarea, extragerea și transportul echipamentelor. Predarea se va face în baza unui proces-verbal, după aprobarea proiectului de către Consiliul Local Bacău.
Echipamentele fac parte din zestrea medicală cumpărată pentru Spitalul Municipal Bacău, o investiție începută în urmă cu aproape două decenii și rămasă mult timp nefinalizată. O parte dintre aparate au fost achiziționate încă din perioada 2011-2012, iar altele în anii următori. Valoarea totală a dotărilor cumpărate pentru spital s-a ridicat la aproximativ 25 de milioane de lei.
18.000 de lei pe lună pentru depozitare
Ziarul de Bacău a dezvăluit anul trecut că Primăria plătea aproximativ 18.000 de lei lunar, echivalentul a circa 3.500 de euro, pentru trei spații de depozitare cu o suprafață totală de 675 de metri pătrați. Contractul era încheiat cu firma Andisimo, iar municipalitatea achita chirii pentru păstrarea unor echipamente care nu fuseseră folosite niciodată.
Plățile pentru depozitare au început încă din 2016. La nivelul chiriei comunicate în 2025, factura ar ajunge la peste 200.000 de lei într-un singur an. În nouă ani, suma teoretică depășește 1,9 milioane de lei, însă valoarea exactă achitată în întreaga perioadă poate varia în funcție de contractele și tarifele aplicate de-a lungul timpului.
Conducerea Primăriei recunoștea atunci că există doar două soluții: casarea echipamentelor care nu mai pot fi utilizate sau identificarea unor spitale din țară dispuse să le primească. Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău a anunțat în septembrie 2025 că nu este interesat de bunurile care i-au fost propuse. În schimb, Spitalul Municipal Caracal a cerut o parte consistentă din aparatură.
Transmiterea echipamentelor evaluate la 4,6 milioane de lei poate reduce cantitatea de aparatură ținută pe bani publici în depozite, însă din proiect nu rezultă dacă plecarea bunurilor la Caracal va permite desființarea completă a spațiilor închiriate și oprirea integrală a chiriei de aproximativ 18.000 de lei pe lună.
UPDATE: Primăria Bacău a transmis că toate contractele de chirie pentru spațiile în care a fost depozitată aparatura medicală au fost închise în decembrie 2025.
Spitalul ăsta când va fi deschis? E unul din puținele spitale construire de la 0. Se degradează și nu-i pasă nimănui in timp ce SJU e sufocat de pacienți, infecții nosocomiale.
Totul normal pentru cei de la STAT. Bani risipiti de doua ori , o data cu achizitia, neutilizarea aparaturii si a doua oara cu stocarea si depozitarea lor timp de atatia ani. Cine este responsabil la STAT, nimeni nu plateste pentru paguba facuta. Vor veni mariri de taxe si impozite pentru a plati .
NUMAI IN ROMANIA SE POATE INTAMPLA ASA CEVA ! NU RASPUNDE NIMENI PENTRU ASTA. COMISIOANELE S AU INCASAT, BANII S AU PLATIT SI ECHIPAMENTRLE AU ZACUT ! NOI NU AVEM NEVOIE DE MATERIALE…LA SPITSLUL JUDETEAN TOTUL E ROZ…