Precipitațiile abundente căzute în ultima perioadă, în urma cărora rîurile din județ s-au umflat peste măsură, au provocat nu numai importante pagube materiale, ci și modificări în calendarul concursurilor de pescuit sportiv. Astfel, faza națională a concursului programat a se desfășura sîmbătă și duminică, pe pista de concurs de la Itești, a fost anulat și reprogramat a se desfășura la sfîrșitul săptămînii viitoare, pe lacul din stațiunea Mamaia. Reamintim că singurul băcăuan care a reușit să se califice la faza finală, care reunește la standuri cei mai buni 30 de pescari sportivi din România, este Eugen Cociorvă.
Apele au tulburat „Naționalele” de pescuit
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.