Anul trecut, în județul Bacău s-a oficiat aproape același număr de căsătorii ca în 2005. Dacă în anul anterior prin fața ofițerului de stare civilă au trecut 4.906 perechi, în 2006 și-au pus pirostriile cu doar șase mai mult. Drept urmare, nupțialitatea nu a crescut, ea a fost aceeași, adică de 6,8 căsătorii la o mie de locuitori. Evident, cele mai multe căsătorii, respectiv 2.917 față de 2.812, au avut loc în mediul urban, unde nupțialitatea a urcat la 8,8, de la 8,4. în schimb, în mediul rural aceasta a scăzut de la 5,4, la 5,1. Altfel spus, pe ansamblu, în cele 85 de comune au fost 1.995 căsătorii, cu 99 mai puțin decît în 2005. în mediul rural sînt comune, precum Filipeni, Izvoru Berheciului, Oncești, Parincea, Prăjești, Ungureni, Huruiești și Vultureni, în care tot anul s-a oficiat mai puțin de o căsătorie pe lună. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.