Aproape 1.400 de pensionari vor putea merge în luna martie la odihnă și tratament prin intermediul Casei Județene de Pensii (CJP) din Bacău. „Cele 1.382 de locuri care ne-au fost puse la dispoziție de Casa Națională de Pensii sînt cu plecarea în două serii, pe 13 și 31 martie. Pînă acum avem doar 893 de cereri, deci sînt suficiente locuri pentru cei interesați” ne-a declarat Marina Arva, director adjunct al CJP Bacău. Stațiunile cele mai dorite de vîrstnicii băcăuani sînt cele de la Covasna, Băile Felix, Băile Herculane, Slănic Moldova, Vatra Dornei și Bălțătești. Tot mai mulți oameni optează pentru acestea fiindcă sînt cele unde își pot trata bolile, dar mulți iau în calcul și distanța pînă în stațiuni.
O persoană poate sta la tratament cel mai mult 18 zile. Costurile unui astfel de sejur pentru bătrîni diferă în raport de cuantumul pensiei avute. Cei care au pensii sub 2,8 milioane de lei plătesc 55% din valoarea acestuia, iar cei cu pensii mai mari decît salariul minim pe economie achită 70%. Pentru a se evita pe cît posibil aglomerația care se formează în fiecare zi de luni și joi pe holurile instituției, Marina Arva a precizat că bilete pot fi procurate pînă pe 12 martie, inclusiv pentru prima serie. (Alin LEANCA)
Lasă un răspuns