Testarea națională, o nucă prea tare pentru sute de elevi
Pentru prima dată în istoria școlii românești, absolvenții claselor a opta au susținut examenul de testare națională. Examenul de absolvire a opt clase, în funcție de care se făcea admiterea…
Explorați întreaga colecție istorică digitalizată a cotidianului Ziarul de Bacău din anii 2002–2008. Puteți căuta cuvinte cheie prin motorul inteligent de fuzzy search pe toată perioada sau combinat cu selectarea unui an și a unei luni de referință.
Pentru prima dată în istoria școlii românești, absolvenții claselor a opta au susținut examenul de testare națională. Examenul de absolvire a opt clase, în funcție de care se făcea admiterea…
Mugurel Ghinea, de 15 ani, din Moinești, elev la Școala nr. 5, a fost acuzat de colega M.A., de 9 ani, că a atras-o pe un teren viran, unde a…
O pictoriță care a ajuns la 70 de ani și a cărei deviză pare să fi devenit „Simt că pot să lucrez”. Aceasta este Maria Petrescu Brînză, o artistă pe…
Absolvenții de liceu interesați să ocupe un loc la Facultatea de Educație Fizică și Sport își pot depune, începînd de astăzi, dosarele de admitere pentru specializările Educație Fizică și Sport…
• și asta, în condițiile în care nici una dintre sălile de clasă ale colegiului nu a fost deloc igienizată Colegiul Național „Vasile Alecsandri” este gata să-și deschidă porțile pentru…
Toate cele 280 locuri fără taxă și cele 380 cu taxă de la Facultatea de Inginerie din Bacău au fost ocupate deja. Nu mai puțin de 722 de candidați din…
În plin sezon estival, cînd tot Occidentul a plecat în concediu, doi tineri studenți din Franța au poposit la Bacău pentru a desluși tainele ingineriei la World Machinery Works. Timp…
• legea nu le dă dreptul dascălilor care nu merg cu autobuzul să primească bani • în județul Bacău, aproape 300 de dascăli își plătesc din buzunar contravaloarea deplasării în…
Studenții de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, și nu numai ei, vor avea o bază sportivă nouă. Chiar dacă nu se va construi una din temelie, cea existentă…
• deși la concursul unic au participat peste 1.130 de cadre didactice, doar 617 au fost pînă acum repartizate • cei mai mulți dascăli repartizați de calculator la catedră au…
Flashback: 22 Octombrie