Ascensiuni duhovnicești

Creștinismul la români

• Duminica a IV-a după Rusalii – cinstirea Sfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic n înaintașii noștri – participanți la clarificarea dogmelor Bisericii

Sfîntul Apostol Pavel prevede – în epistola trimisă primilor creștini din Efes – că toți oamenii vor ajunge la unitatea credinței și la cunoașterea Fiului lui Dumnezeu (cap. IV, vers.13), adică la stadiul desăvîrșit de înțelegere și receptare a învățăturii transmise prin Revelația divină absolută și universală realizate prin Iisus Hristos (Evrei I, 1-3).
Cunoaștem că Revelația cuprinsă în Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos a fost adusă pe teritoriul țării noastre de Sfîntul Apostol Andrei. în Scitia Minor (Dobrogea de azi), creștinismul a pătruns încă după pogorîrea Duhului Sfînt prin martori oculari ai Revelației lui Hristos. După anul 106, cînd Dacia a fost cucerită de romani și statul dac a fost distrus, ostașii creștini din legiunile romane au contribuit și ei la transmiterea noii religii. Desigur că după retragerea trupelor romane în timpul lui Hadrian (270-274), populația daco-romană și-a continuat viața spirituală într-o nouă credință, cea creștină. Astfel, în secolul al III-lea, creștinismul s-a consolidat în Dobrogea, fiind organizate episcopii cu ierarhi ce împărtășeau credința Bisericii universale. Mărturiseau aceleași dogme care aveau să fie proclamate în mod solemn și oficial atunci cînd persecuțiile anticreștine au încetat. Astfel, la primul Sinod ecumenic de la Niceea, în anul 325, pe timpul Sfîntului împărat Constantin cel Mare (306-327) au participat și reprezentanți ai Episcopiei Tomisului, aceștia fiind conduși de Episcopul Marcu al Tomisului. La Sinodul II Ecumenic din Constantinopol (noua capitală a Imperiului Roman), ținut în anul 381, delegația Bisericii străbune din Tomis a fost condusă de Episcopul Gherontie, iar la Sinodul III Ecumenic, convocat și ținut la Efes în anul 431, strămoșii noștri au fost conduși de Episcopul Timotei.
La aceste Sinoade ecumenice s-au proclamat dogmele și cultul creștin, au fost definitivate canoanele cu o valoare excepțională pentru viața Bisericii. Simbolul de Credință (Crezul) pe care-l rostim la Sfînta Liturghie și la Botez neîncetat a fost definitivat la Sinoadele I și II Ecumenic. Ce bucurie va fi fost pentru Sfîntul Constantin la auzirea cuvintelor: „Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Creatorul (Făcătorul) cerului și al pământului…”.
Așadar, strămoșii noștri au mărturisit dintru început dogma trinitară, cea hristologică și cea pnevmatologică. Au înțeles rostul misteriologiei (Sfintele Taine) și al eclesiologiei. Nu le-a fost greu să înțeleagă eshatologia deoarece credința în nemurirea sufletului exista în sufletele tuturor pe filiera daco-romană. Așadar, în cetățile pontice Tomis (Constanța), Callatis (Mangalia) și Istria, polisuri consolidate de greci cu șapte sute de ani înainte de Mântuitorul Hristos, se dezvoltase o cultură spirituală ce rivaliza cu marile civilizații culturale ale lumii.
în acest context s-a dezvoltat și noua religie – creștinismul, ca o credință nouă ce transmitea ca principiu de prim-ordin iubirea lui Dumnezeu și iubirea față de semeni.
După trecerea la cele veșnice a împăratului bizantin Teodosie (^450), Imperiul Roman de Răsărit a intrat într-o fază de dezorganizare. Conducerea imperială este luată, însă, în mod providențial, de generalul Marcian și de împărăteasa Pulheria, considerată o „a doua Sfânta Elena”. Unitatea credinței era atacată de erezia monofizită, cea care susținea – greșit – că în Persoana lui Iisus Hristos nu există decît o singură fire, cea divină. Ori, conform datelor din Revelația divină, Hristos s-A manifestat ca Dumnezeu adevărat, întru toate asemenea nouă, afară de păcat (Evrei 4,15). Pentru a stabili în mod solemn adevărul dogmatic, împărăteasa Pulheria a convocat adunarea episcopilor sau Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon din anul 451. La această mare întrunire sinodală au luat parte 630 de episcopi. După cele 15 ședințe, Sinodul a hotărît că în Persoana teandrică a Mântuitorului Hristos sînt unite cele două firi (divină și umană) în mod neamestecat și neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit. Prin canonul 28 s-a fixat ordinea onorifică a celor 5 patriarhate: Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim. Alexandru, episcopul de atunci al Tomisului, n-a participat la Sinod din cauza năvălirii hunilor, el semnînd hotărîrile dogmatice mai tîrziu. Astfel, după această mare întrunire creștină, credința creștină s-a răspîndit în tot Imperiul Bizantin, incluzînd și teritoriul țării noastre. Credința în Hristos a contribuit la unitatea spirituală a înaintașilor noștri : „Viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu și pe Iisus Hristos pe Care Tu L-ai trimis, Amin” (Ioan 17,3). (Pr. prof. dr.Constantin LEONTE) Desigur că după retragerea trupelor romane în timpul lui Hadrian (270-274), populația daco-romană și-

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!