Ascensiuni duhovnicești

Protectoarea fiicelor creștine

• Sfînta Mare Muceniță Ecaterina n „Primeniți-vă în duhul cugetului vostru îmbrăcîndu-vă în omul cel nou, care este făcut după chipul lui Dumnezeu, în dreptatea și sfințenia adevărului”. (Efeseni 4, 24)

Cultul sfinților se fundamentează, în creștinism, pe o serie de temeiuri luate din Revelația divină. Omul sfînt este omul restaurat și potențat continuu spre bine, readus la frumusețea lui autentică din degradarea la care l-a dus păcatul. Sfințenia este opusă păcatului, care înseamnă nu numai absența eforturilor morale omenești închinate binelui, ci și ieșirea din unirea sau comuniunea cu Hristos – „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6), lucrător prin Duhul Sfînt.
Sfințenia, ne încredințează Sfîntul Apostol Pavel, este o calitate în care se actualizează neîncetat chipul lui Dumnezeu în om, făcînd să transcende în taina omului taina insondabilă a lui Dumnezeu. ânțelesul sfințeniei ca o sinergie între purificare și lucrarea dumnezeiască în om este indicată de Sfîntul Apostol Pavel prin cuvintele: „…că lauda noastră aceasta este: mărturia cugetului nostru că ne-am purtat în lume, și mai ales la voi, întru sfințenie și întru curăția cea dumnezeiască, nu întru înțelepciunea trupească, ci întru harul lui Dumnezeu” (II Cor.1, 12).
Așadar, experierea sfințeniei este experierea unei purificări de taină, superioară oricărei purificări obținute numai cu puterile omenești, care niciodată nu este perfectă. Experierea sfințeniei este o experiere a unei purificări și a unei prezențe divine unite într-un întreg.
Unul dintre temeiurile principale ale cultului sfinților este acela că ei, conlucrînd cu harul lui Dumnezeu, au devenit împlinitori desăvîrșiți ai poruncilor lui Dumnezeu. Aceasta i-a făcut să își consacre întreaga lor viață acestei porunci dumnezeiești: „Dacă cineva Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu pe El înaintea Tatălui Meu” (Matei 10, 32). între sfinții care au îndeplinit cu multă rîvnă poruncile dumnezeiești, experiind Sfințenia, este și Sfînta Mare Muceniță Ecaterina, pe care Ortodoxia o cinstește la 25 noiembrie. Prin trăirea în credința dreaptă a Bisericii și prin viața ei neîntinată, purificată de orice „ascunziș al răutății”, Sfînta Ecaterina s-a învrednicit de daruri deosebite de la Dumnezeu. în martiriul sfîntului Policarp se spune: „Pe sfinți îi iubim ca pe cei ce-L întrupează (în viața lor) pe Domnul și aceasta din cauza dragostei nețărmurite pe care o au pentru Domnul și Stăpînul lor. De am putea și noi să fim părtași și împreună ucenici cu ei!” (Martyre de Polycarpe, „Sources chretienies”).
Sfînta Mare Muceniță Ecaterina s-a născut în jurul anului 285, în cetatea Alexandriei din Egipt. Aici se răspîndise creștinismul prin misiunea apostolică a Sfîntului Marcu. Tatăl Ecaterinei, Consta, era dregătorul marii cetăți, iar mama sa, creștină fiind, terminase studiile la vestita școală catehetică înființată de marele pedagog Panten. Aici și-a dezvoltat gîndirea teologică marele scriitor bisericesc Origen (^ 254) ce l-a avut ca discipol pe Sfîntul Grigorie Taumaturgul („Făcătorul de minuni”), pe care îl cinstim la 17 noiembrie. Desigur că situația materială a părinților a ajutat-o pe Ecaterina să studieze la școlile renumite ale timpului. Și-a însușit cunoștințe bogate de retorică, matematică, filosofia lui Platon și Aristotel, medicina lui Hipocrate și elocința lui Demostene.
Cucerită, însă, de valorile Evangheliei lui Hristos, ea și-a dat seama că adevărata ânțelepciune (Sofia) a fost revelată de Logosul întrupat în istorie. Mama sa o botezase, iar Ecaterina participa cu rîvnă la cultul divin. Dezlănțuindu-se persecuția împotriva creștinilor din ordinul cezarului Maximian Daia (305-313), care domina Orientul în timpul împăratului roman Dioclețian (^ 305), a fost arestată și Sfînta Ecaterina, mărturisitoare a lui Hristos. Supusă unor torturi groaznice, întărită de harul lui Dumnezeu, a scăpat nevătămată. A trebuit să răspundă întrebărilor silnice ale unei adunări de filosofi care apărau înțelepciunea păgînă și credința idolească. A răspuns cu înțelepciune dumnezeiască și cei 150 de filosofi s-au convertit la creștinism. Aceștia au pierit în flăcări, martirizați, la 17 noiembrie 307. Peste 8 zile, la 25 noiembrie, Sfintei Ecaterina i s-a tăiat capul, iar rămășițele ei pămîntești au fost culese de bunii creștini și așezate lîngă cele ale Sfîntului Apostol și Evanghelist Marcu, patronul Alexandriei. Sfintele ei moaște au fost depuse în biserica cea mare a cetății. Pe timpul lui Justinian, ilustrul împărat al Bizanțului (527-565), au fost duse într-o raclă de aur, împreună cu mijloacele ei de lucru în medicină și calculele matematice făcute în timpul vieții, la Sinai, în mănăstirea nou organizată care a primit ocrotirea Sfintei Ecaterina.
Cultul Sfintei Ecaterina s-a răspîndit în toate țările creștine prin pelerinii care veneau să se închine în mănăstirea Muntelui Sfînt Sinai. Peste veacuri, Sfînta Ecaterina, care și-a dobîndit „comoară în ceruri” (Matei 6, 20), este protectoarea fiicelor creștine care se dedică studiului, eleve și studente, ajutîndu-le prin luminarea minții la păstrarea neîntinată a ființei lor. De aceea, să nu încetăm a-i cere ajutorul și mijlocirea înaintea Bunului Dumnezeu și a Mîntuitorului Iisus Hristos pe care L-a mărturisit cu mare credință în și prin viața Sa! (Pr. prof. dr. Constantin LEONTE) întreg.
Unul dintre temeiurile principale ale cultului sfin

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!