Ascensiuni duhovnicești

Cel dintîi chemat

• Sfîntul Andrei – Apostolul românilor n „în tot pămîntul a ieșit vestirea lor și la marginile lumii cuvintele lor” (Romani 10, 18).

Creștinismul românesc este de origine apostolică. Sfinții Apostoli au respectat porunca Mîntuitorului Hristos ca Evanghelia să fie vestită la toate neamurile și peste tot pămîntul. Vestirea aceasta universală este înțeleasă etnnic și geografic (Matei 28, 18 – 20; Romani 15, 18 – 20). Există chiar în Sfînta Scriptură a Noului Testament pasaje care arată că porunca dată de Hristos a fost îndeplinită și că pentru aceasta apostolii și ucenicii lor au fost pregătiți să cunoască „tainele âmpărăției lui Dumnbezeu” (Matei 13, 11) și au fost investiți cu puteri miraculoase (Faptele Apostolilor 2, 42 – 43; 5, 12; 8, 6 – 7 și Romani 15, 19).
După Sinodul Apostolic de la Ierusalim (49 – 50), activitatea misionară apostolică s-a extins la „neamuri”, deci în afara spațiului și mediului iudaic din Palestina și Siria. âmpărțirea regiunilor de evanghelizare între apostoli s-a făcut prin tragere la sorți. Tradiția bisericii, preluată de scriitorul creștin Origen în „Comentariile la Cartea Facerii” și transmisă de Eusebiu de Cezareea (m. 340), a consemnat: „Cînd Sfinții Apostoli și ucenici ai Mântuitorului nostru s-au răspîndit pe întreg pămîntul, lui Toma, după spusele Tradiției (gr. „paradosis”) i-a căzut la sorți țara parților, lui Andrei – Scytia, lui Ioan – Asia, unde și-a petrecut viața pînă ce a murit la Efes. Petru pare să fi predicat evreilor răspîndiți în Pont, Galatia, Bithynia, Cappadocia și Asia, pentru ca, la urmă, ajuns la Roma, să fie răstignit cu capul în jos, așa cum singur dorise să pătimească. Ce să mai spun de Pavel, care după ce vestise Evanghelia lui Hristos din Ierusalim pînă în părțile Illiriei, a suferit martiriul la Roma sub Nero? Acestea sînt arătate întocmai de Origen în cartea a III-a a comentariilor asupra Genezei (a se vedea: prof. dr. Emilian Popescu – „Apostolicitatea creștinismului românesc. Misiunea Sfinților Apostoli Andrei și Filip”, în vol. „La cumpăna dintre milenii”, tipărit cu binecuvîntarea Prea-Sfințitului dr. Casian Crăciun, episcopul Dunării de Jos, Galați, 2000).
Rezultatul tragerii la sorți a fost acela că lui Andrei i-a revenit Scythia, prin care înțelegem o zonă vastă atît din vestul, cît și din nordul Mării Negre, adică Dobrogea de azi, sudul Rusiei și al Ucrainei de astăzi. Un argument puternic pentru acceptarea misiunii apostolice a Sfîntului Andrei în cadrul Scytiei îl constituie informația Sfîntului Ipolit Romanul (m. 235), conform căreia Apostolul Andrei „a vestit Evanghelia sciților și tracilor. El a fost răstignit la Patras în Achaia, fiind legat de picioare de un măslin și este înmormîntat acolo”.
în „Pătimirea Sfîntului Andrei la 30 noiembrie”, păstrată în limba greacă în „Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae (sec. X), se arată că „după ânălțarea Domnului la cer, s-a tras la sorți, unui apostol căzîndu-i o țară, altuia alta, pentru propovăduirea Evangheliei și astfel lui Andrei i-a căzut toată regiunea Bithyniei și Pontului, provinciile romane Thracia și Scytia, apoi a mers la Sevastopolis cea Mare (Crimeea). în unele din aceste regiuni menționate Andrei pare să-l fi însoțit pe fratele său Petru, care a transmis mesajul creștin în provincii din Asia Mică (I Petru 1, 1).
Cu privire la activitatea Sfîntului Andrei în regiunile de la Dunărea de Jos, se știe că el a hirotonit la Odessos (Varna) pe primul dintre ucenicii săi, care se numea Amplias, sărbătorit în fiecare an la 30 octombrie, unul și același personaj de care vorbește Sfîntul Pavel în epistola către Romani (cap. 16, vers. 8). Epifanie Monahul (sec. IX) consemnează că Sfîntul Andrei a vestit Evanghelia în mai multe provincii din Asia Mică, apoi a mers la Odessos (Varna), unde a pus episcop pe Apion. în secolul al XIV-lea istoricul Nichifor Kallist Xanthopulos relatează că Sfîntul Andrei „a predicat în pustiul scitic la antropofagi, precum și pe ambele țărmuri ale Pontului Euxin, de nord și de sud”.
Izvoarele aghiografice ne prezintă o arie misionară mult mai largă decît cea amintită de Origen și de Eusebiu. Ca și alți apostoli ai Domnului, care s-au deplasat pe spații întinse, și Sfîntul Andrei a procedat la fel, însoțindu-l pe fratele său, Petru, fie singur, fie în colaborare cu Sfîntul Apostol Filip. într-un studiu despre „Calendarele gotice” („Der alteste deutsche Kalender”), cercetătorul H. Achelis menționează că la 29 noiembrie în Gotia de peste Dunăre se făcea pomenirea Sfîntului Apostol Andrei, iar la 30 noiembrie „în provinciile Scythia și Thracia se sărbătorea Sfîntul Apostol Andrei, care a predicat acolo”. Reputatul profesor de bizantinologie Emilian Popescu, de la Facultatea de Teologie din București, găsește foarte interesant faptul că în Calendarul gotic Sfîntul Andrei nu este singurul apostol sărbătorit aici, ci și prietenul și concetățeanul său (născut, ca și Andrei, la Betsaida Galileii), Sfîntul Filip. Astfel, la 1 mai, în „provincia Scythia se cinstește Sfîntul Apostol Filip care a predicat acolo”, iar la 15 noiembrie se făcea din nou pomenirea Sfîntului Filip”, cu adaosul că a murit la Hierapolis (Asia Mică). în concluzie, conchide domnia sa, la originile creștinismului românesc se află doi Apostoli: Sfîntul Andrei Protocleul („cel dintîi chemat”) și Sfîntul Filip. Pînă astăzi, românii cinstesc noaptea celui dintîi apostol, pe care l-a chemat însuși Mîntuitorul, prin anumite obiceiuri frumoase. Cu acest prilej se pune grîu într-un vas de lut care, ținut pînă la Anul Nou, transmite oamenilor presentimentul roadelor bogate ale anotimpului viitor și bucuria de a trăi. în alte părți, locul grîului este luat de ramurile de măr, de vișin ori de cireș, cu intenția urărilor de prosperitate și fericire. (pr. prof. dr. Constantin LEONTE)smulu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!