– foto: „umbr” – Dorinel Umbrărescu face profit cu salariați puțini
Dorinel Umbrărescu, primul în topul celor mai profitabile firme
• profitul firmelor sale este mai mare decît bugetul județului Bacău
Cu un profit de aproape 57 de milioane de lei, la venituri totale de aproape 310 milioane, compania lui Dorinel Umbrărescu, UMB Spedition, s-a situat în anul 2006 în fruntea plutonului celor mai profitabile firme din județul Bacău. Compania și-a păstrat, astfel, poziția pe care a avut-o și cu un an înainte. „Regele asfaltului” – cum a fost supranumit omul de afaceri băcăuan – are, însă, tot în fruntea „topului” și o a doua firmă, Tehnostrade, situată chiar pe locul al doilea, care a avut un profit net de aproape 53 de milioane de lei, dar la venituri totale de numai 206,4 milioane de lei. Profitul net al societății Spedition UMB a crescut de aproape trei ori și a depășit 17 milioane de euro. Alte cîteva firme ale lui Umbrărescu se regăsesc, în același top, în primele 20 de locuri, iar suma profitului din dreptul fiecăreia este mai mare decît bugetul județului bacău pentru acest an, care nu depășește 128 de milioane de lei.
în top, pe următoarele locuri se află companiile Dedeman Bacău, Chimcomplex Borzești, E.ON Moldova Distribuție, COM-AXA și PA&CO International Oituz, ca și firmele A&R și Aerostar Bacău – toate cu profit net cuprins între 13,5 și 52,3 milioane de lei. Dedeman a înregistrat o dublare a profitului net. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.