Athletic Comănești, un nume cunoscut și spaniolilor

Administrator

„Los leones rumanos”

Athletic Comănești e un nume cunoscut și ibericilor. Asta datorită presei de specialitate din Spania. în ultimul număr al săptămînalului „Cantera Deportiva”, o publicație dedicată fotbalului de la toate nivelele, am găsit un reportaj cu trimitere la echipa Athletic Comănești, formație ce activează în campionatulu Ligii a 5-a din județul Bacău. „Cînd jucăm un meci pe teren propriu, există în tribune un steag al lui Bilbao, iar tricourile noastre sunt exact ca cele ale lui Atheltic”. Paul Cristian Bobe este președintele-fondator al echipei Athletic Comănești, o grupare care s-a născut după numele formației basce și al Primăriei Gernika. „Ceea ce ne unește cu Atheltic este faptul ca jucăm în roșu și alb, avem spirit de învingător, maniera de a vedea altfel fotbalul, dar a contat și relația de prietenie cu fundația celor de la Bilbao. Ne simțim și noi, la fel ca Athletic, o mare familie”, a precizat președintele comăneștean în respectivul articol. Boby, așa cum este cunoscut, a aterizat în Euskady în 2006 alături de soția sa. După ce a văzut ceea ce se întîmplă la Bilbao s-a gîndit să-și facă o echipă de fotbal în România. Iluzia pentru un fotbal de calitate s-a născut repede într-un orășel de doar 24.000 de locuitori. Din 2005 orășelul n-a contat în primele ligi ale fotbalului românesc după gravele inundații care au lovit țara – cele mai grave din ultimul secol -, dar mai ales din lipsa de implicare ale autorităților locale. „Fiind încîntat de spiritul lui Athletic și maniera interesantă prin care fanii încurajează echipa, mi-am pus în gînd și am reușit să-mi fac o echipă de fotbal. Un mic Athleitc”, își amintește Bobe. „Am început cu 15 jucători și nimeni nu ne-a dat nici o șansă. Dar bunele rezultate ale echipei au făcut ca lumea să-și schimbe părerea. Astăzi suntem lideri cu 9 victorii și 2 egaluri, foarte aproape de promovare. Am transferat alți jucători valoroși și acum ne facem și echipă de juniori. Acest proiect ne va ajuta să promovăm brandul Athletic în România.” Boby a mai dezvăluit, printre altele, multe lucruri din vestiarul echipei sale. ” La ședințele echipei noastre discutăm despre noile știri de la Bilbao, de meciurile bascilor suntem la curent cu tot ce se întîmplă.”, a spus Bobi care are un singur vis. „Vreau să duc echipa din Comănești să joace un meci de verificare pe San Mames contra lui Bilbao”.
(Cristi SAVA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.