■ Pambac Bacău a încheiat turul pe locul l și o așteaptă un program avantajos
Să tot fie vreo 7-8 ani de cînd Pambac Bacău forțează promovarea în Divizia C. Nu a reușit-o însă pînă acum, deși a fost la un pas, cînd a pierdut barajul cu Rapid Miercurea Ciuc (0-2). Și pentru acest sezon, planurile conducerii clubului sînt aceleași: promovarea. O promovare care pare mult mai aproape decît în sezoanele precedente. Campionatul trecut, Pambac a avut de luptat cu FC Willy Bacău și FC Comănești, prima reușind să facă pasul spre Divizia C. Acum, parteneră de obiectiv i-a rămas doar FC Comănești. La sfîrșitul turului, Pambac este pe primul loc, la 1 punct distanță de rivală. Cel mai productiv atac al Diviziei D și-a propus ca de această dată să nu rateze șansa. Pambac a pierdut doar două meciuri, ambele cu 2-0, în fața ocupantelor locurilor 2 și 3, FC Comănești și FC Petrom Zemeș. În rest, a defilat în prima parte a campionatului. Se pare că programul o avantajează. A disputat 7 jocuri în deplasare, iar în retur va primi pe propriul teren echipele mai puternice, pe care și le-a propus ca victime. Cu ^15 la „adevăr”, trupa antrenată de Iulian Trofin privește cu un optimism mult mai mare disputa pentru promovare. Achizițiile făcute în această vară au dat randamentul scontat. Doboș (Aerostar), Benghiu (Cimentul Bicaz), Andrei (Petrolul Moinești), Arvinte (Subex), Ifrim (CFR Timișoara), Bordeianu (Midia) și juniorii Grăpinoiu, Cotigă și Enache (Liceul de Fotbal) au întrecut așteptările antrenorului.
Mai bine de 80 la sută dintre jucători sînt angajați ai SC Pambac, avînd un program încărcat. „Jucători pleacă dimineața și se întorc acasă seara”, spune Dorinel Apostol, președintele AS Pambac. Deloc la îndemîna fotbaliștilor, antrenamentele se desfășoară la Buhuși, acolo unde au loc și jocurile oficiale. Cu toate acestea, fotbaliștii au strîns din dinți, au făcut naveta, iar acum se gîndesc la vacanță de pe locul l. După ce au mai efectuat o săptămînă de pregătire, chiar dacă turul s-a încheiat, fotbaliștii vor intra în mult-așteptata vacanță, pentru ca la mijlocul lui ianuarie să reintre în programul de pregătire. Se preconizează un cantonament la Vatra Dornei, la mijlocul lui februarie, „pentru că acolo sînt condiții foarte bune de pregătire dar și de recuperare”, spune același Apostol. În ceea ce privește returul, președintele Pambac este de părere că „trebuie să fim atenți la fiecare joc, deși la o primă vedere programul ne avantajează”.
Lotul cu care Pambac speră să dea lovitura în acest sezon: Marius Roxy Manea, Marcel Trofin, Cristi Adascălului (portari), Ion Amariei, Răzvan Huțuțui, Ionel Benghiu, Daniel Arvinte, Andrei Andrieș, Nicolae Andrei, Cristi Bracău, Dinu Boghian, Liviu Gruia, Marian Cazacu, Dragoș Cotigă, Marius Roman, Cătălin Grăpinoiu, Gheorghe Botezatu, Marius Doboș, Sorin Melinte, Costică Ifrim, Sebastian Petrea, Ștefan Enache, Viorel Ungureanu, Flavius Bordeianu, Cătălin Coșa.
Antrenori: Iulian Trofin, Cristi Bracău, Cristi Adascălului (cu portarii)
Președinte: Dorinel Apostol; „vice”: Ion Macarie.
Asistența medicală este asigurată de Constanța Apostol.
Președintele Consiliului de Administrație: Răducanu Ion. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns