Proba de săritură în înălțime din cadrul Naționalelor indoor de la București a fost câștigată de Anca Burcă (CSȘ Bacău – SCM Bacău, antrenor – Aura Balaban), care a izbutit o încercare de 1,72 m, la 3 cm de rezultatul pe care îl izbutise la ultimul său concurs de sală. În aceeași probă, Iuliana Georgiana Aniței a cucerit medalia de bronz, cu 1,69 m. A fost a treia medalie de bronz a Georgianei Aniței, după cele de la săritura în lungime (6,10 m) și triplusalt (13,20 m), la ultima probă ea izbutind un valoros record național de Junioare III. Doar 1 cm i-a separat pe doi dintre reprezentanții județului Bacău în fruntea probei de săritură în lungime masculin, Gabriel Bitan (CSM Onești) sărind 7,31 m, iar Andrei Melnicescu (CSȘ Bacău) – 7,30 m. Vedeta clubului CSM Onești, ca și la CN Seniori și Tineret, a fost Elena Panțuroiu, care s-a impus în probele de 60 m garduri și triplusalt, cucerind argintul la lungime.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns