Ștefan RADU
Nu este zi lăsată de la Dumnezeu în care să nu auzim sau să nu vedem aberații care subminează ideea de stat. O comunitate nu-și poate atinge țintele propuse – bunăstare, siguranța indivizilor, progres etc. – fără a respecta un pachet de reguli asumate de toți membrii ei. Democrația nu înseamnă haos sau dreptul celui mai tare (șmecher, pilos, nesimțit), ci respectarea vechiului principiu care spune că „libertatea mea încetează la vîrful nasului tău”. Ce se întîmplă atunci cînd unii (în gașcă sau individual) se abat de la normă? Teoretic, intervin reprezentanții instituțiilor care impun ordinea. în România, însă, aceste instituții și-au pierdut, în mare parte, autoritatea. O țară întreagă – de exemplu – a văzut cum niște derbedei cu miliarde și-au ridicat vile la capătul pistei Aeroportului Băneasa. Și n-au făcut-o noaptea sau într-un loc departe de orice formă de viață! Ci în buricul Capitalei, într-un loc pe unde se presupune că săptămînal – măcar! – trec niscaiva miniștri, politicieni sau înalți funcționari ai statului. Reacțiile sînt zero deoarece România rămîne țara unde totul este posibil! Niscaiva autorizări – chiar incomplete – există! Păi, de ce nu sînt arestați responsabilii corupți sau proști care produc asemenea tîmpenii? Simplu: au dat aprobări, cîndva, și celor care ar trebui să-i ancheteze acum. O mînă spală pe alta și amîndouă… hoția!
Sîmbătă noaptea, într-un bloc de pe strada Mioriței, cîțiva derbedei au făcut o petrecere monstruoasă. Jumătate de cartier nu a putut să doarmă: urlete, bătăi, uși sparte cu toporul… Cineva a chemat Poliția, care nu a reușit să facă mare lucru. Spre dimineață, doi agenți încercau să rețină cîțiva scandalagii ce continuau să înjure prin fața blocului. Hahalerele se răsteau la oamenii în uniformă, îi amenințau și nu dădeau vreun semn că ar fi speriați de prezența acestora. Te-ai fi așteptat ca polițiștii să pună bastoanele pe spatele celor agresivi, să-i încătușeze și să-i ducă la răcoare pînă le vin mințile la cap. M-am săturat de apărătorii drepturilor infractorilor, cei care vibrează – pe finanțări babane – pentru fiecare fir de păr al borfașilor. în același timp, mare parte din vină o poartă chiar agenții, cei umiliți în asemenea cazuri. Scenă descrisă se repetă, în țară, de mii de ori pe zi. După ce, ani la rînd, s-au pupat pe revere cu toți lotrii, după ce au văzut că șefii lor intervin pentru infractori, agenții de stradă au devenit neputincioși. Autoritatea lor vine, în primul rînd, de la autoritatea instituției pe care o reprezintă. Și atîta vreme cît orice parte a statului român poate fi cumpărată de borfașii cu euroi în buzunare, noțiunea de autoritatea a dispărut. Poți construi ce vrei și unde vrei (în prelungirea blocului, de exemplu, ca pe stradă la mine) dacă ai „aranjat” lucrurile cu diverși consilieri, primari, directori sau ofițeri, poți face petreceri cînd ai chef, te poți distra cu patrula Poliției sau îți poți angaja un judecător propriu care să te împroprietărească la comandă. Asta este țara în care lucrurile, principiile și oamenii sînt de vînzare ca în Obor. La ce-ar mai fi de folos și autoritatea?!autoritatea in
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.