Autoritățile vor să construiască Spitalul Pediatric cu vorbe

Redacția Ziarul de Bacău

• pentru realizarea unui bloc operator există două variante care ar costa 300.000 de euro una, iar cealaltă 700.000 de euro • autoritățile sanitare spun că banii pentru lucrări vor veni din plan local, fără să știe cine va fi atît de generos, încît să dea 26 de miliarde de lei pentru o investiție de interes public

Înființarea Spitalului Pediatric Bacău a reprezentat un motiv de mare bucurie pentru șefii sistemului sanitar băcăuan, însă problema este departe de a fi rezolvată. Pentru ca noua instituție să-și poată desfășura activitatea la standardele dorite sînt necesare foarte multe investiții. Cei mai mulți bani ar trebui să se cheltuie pentru birourile în care vor lucra personalul administrativ și TESA de la noul spital. Mult mai mulți bani, însă, vor fi necesari pentru amenajarea blocului operator al Spitalului Pediatric.

Deocamdată, autoritățile sanitare au două soluții pentru înființarea celor șase săli în care să se realizeze intervențiile chirurgicale. „Cea mai costisitoare dintre variante presupune ridicarea a încă un nivel deasupra clădirii cu două etaje în care se află, în prezent, cele două secții de pediatrie. În cazul în care se va merge pe această soluție, care ar costa circa 700.000 de euro, ar trebui amenajate și lifturi. Cea de-a doua soluție, mai ieftină, presupune construirea unei noi clădiri pentru blocul operator, în continuarea pavilionului cu trei etaje, spre clădirea administrativă a spitalului. Această investiție ar ajunge la circa 300.000 de euro”, ne-a declarat doctorul Leonard Roșu, directorul Spitalului Județean.

Indiferent care dintre variante va fi aleasă, investiția rămîne, în ambele cazuri, foarte costisitoare, iar Ministerul Sănătății nu a anunțat deocamdată că ar intenționa să contribuie cu fonduri pentru înființarea Spitalului Pediatric. Conducerea Spitalului Județean a anunțat că banii pentru investiții vor proveni de pe plan local. „O posibilă sursă ar fi Asociația Betania, care s-a arătat deschisă la orice doleanță a noastră. Numai că ei sînt prinși acum cu lucrări la Secția Boli Infecțioase Copii, dar și cu ridicarea Secției de Oncologie”, a explicat directorul Roșu.

Deși mai marii sistemului sanitar își pun mari speranțe în banii de la Betania, nimeni nu a solicitat sprijin financiar pînă acum de la această asociație pentru spitalul pediatric. „Nimeni nu ne-a solicitat ajutorul în construirea Spitalului Pediatric. Toate informațiile pe care le avem despre aceste lucrări sînt din presă”, a spus Andre Muit, președintele Asociației Betania. Referitor la atragerea de fonduri, optimismul conducerii Spitalului Județean merge chiar mai departe. „Cînd vom avea un proiect foarte clar, vom bate pe la uși și vom obține banii de care avem nevoie pentru realizarea blocului operator”, a completat Leonard Roșu. Rămîne de văzut cine va fi dispus că bage atîția bani într-un proiect de interes public – minim 26 de miliarde de lei – în condițiile în care pentru realizarea noii centrale termice a Spitalului Județean unitatea a fost obligată să suporte jumătate din cheltuieli, deși Corneliu Iacobov, președintele Vradicor, promisese că va contribui cu zece miliarde de lei. Pînă la urmă, montarea noii centrale a costat circa trei miliarde de lei, iar Iacobov a contribuit doar cu 1,5 miliarde de lei. Se pare însă că, după cum a afirmat dr. Leonard Roșu, „problema va intra în sarcina noilor șefi ai Spitalului Pediatric”. Surse neoficiale dau ca probabilă numirea în funcția de director al spitalului de copii a medicului Dumitru Anton, șeful Secției pediatrie I a Spitalului Județean Bacău. (Costinela BREAHNĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.