La Sala de Lectura din cadrul Bibliotecii Judetene „C.Sturdza” din Bacau are loc, in perioada 27 septembrie-1 octombrie, o expozitie de carte cu ocazia implinirii a 135 de ani de la nasterea astronomului si jurnalistului de stiinta bacauan Victor Anestin (19.09.1875, Bacau – 05.11 1918,
Bucuresti), realizata de bibliotecarul Iulia Lucaci. Desi a trait doar 43 de ani, Victor Anestin a scris peste 10.000 de articole originale si traduceri, carti sau comunicari stiintifice sustinute la Academia
Romana, ori publicate in ziare, reviste din tara si strainatate. A popularizat in toata tara probleme stiintifice dintre cele mai diverse, indeosebi din domeniul astronomiei, pe care le-a publicat ulterior
in revista „Orion”, fondata de el in anul 1907, la care au colaborat mari astronomi ai vremii. Victor Anestin a intemeiat in anul 1908 Societatea Astronomica Romana „Camille Flammarion” (dupa numele marelui om de stiinta francez), iar impreuna cu reputatul matematician Gheorghe Titeica a infiintat, in 1913, societatea „Prietenii Stiintei”. A debutat in presa in 1892, in revista „Curierul Olteniei”, in care a publicat o traducere a unui articol scris de C.Flammarion. Prima sa carte este
si primul roman science-fiction cunoscut din literatura romana: „In anul 4000 sau O calatorie la Venus” (1899). Vor urma, in ordine: „Cucerirea aerului” (1909), „Astronomie populara'” (traducere din limba engleza dupa H.Macpherson- 1909), „Romanul cerului” (1912), „O tragedie cereasca – Poveste astronomica” (1914), Capitanul Scott la Polul Sud (1915), „Puterea stiintei, sau cum a fost omorat Rasboiul European- Poveste fantastica” (1916). Victor Anestin si-a cistigat traiul de pe urma scrierilor publicate, el fiind considerat si primul ziarist de stiinta din Romania. Din 22 iunie 1995, Observatorul astronomic din Bacau este denumit Victor Anestin, in onoarea astronomului si scriitorului de science-fiction bacauan. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns