Constructorul băcăuan Dorinel Umbrărescu a pierdut definitiv contractul pentru lotul Joseni – Ditrău din Autostrada A8, Iași – Târgu-Mureș.
Contractul pentru lotul Joseni – Ditrău, cel mai disputat din tronsonul montan al Autostrăzii Unirii A8, poate fi semnat cu constructorul desemnat inițial câștigător, respectiv asocierea condusă de Danlin XXL. Și asta pentru că luni Curtea de Apel București i-a admis plângerea împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), care era în favoarea UMB.
„Admite plângerea. Modifică în parte decizia contestată, în sensul că respinge contestaţia în integralitate, ca nefondată. Admite cererea de intervenţie. Menţine, în rest, decizia contestată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 17.11.2025”, se arată în decizia pe scurt a instanței.
În august, constructorul Danlin XXL din județul Neamț a formulat recurs la Curtea de Apel București împotriva deciziei prin care CNSC a dat dreptate UMB în cazul licitației pentru lotul Joseni – Ditrău (14,4 km), cel mai disputat din tronsonul montan al Autostrăzii Unirii A8.
Pe 5 august, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor admisese în parte contestația lui Umbrărescu, după ce pentru acest lot CNIR desemnase câștigătoare oferta asocierii conduse de Danlin XXL.
CNIR desemnase pe 1 iulie 2025 câștigătorul lotului 1D Joseni – Ditrău din A8, respectiv pe asocierea Danlin XXL (Lider) – Groma Hold – Intertranscom Impex SRL.
Oferta asocierii de constructori din România și Bulgaria este de 821 milioane lei (fără TVA).

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.