în prezența oficialităților județene și locale, a comandanților polițiilor orășenești și municipale, a șefilor de Servicii și a reprezentanților Parchetelor și ale altor structuri din Ministerul de Interne, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău s-au desfășurat, sîmbătă, manifestările prilejuite de „Ziua Poliției Române”. Cu acest prilej, patru ofițeri și șase agenți au fost avansați în grad înainte de termen, 36 de ofițeri și 85 de agenți, la termen, iar un ofițer și un agent au primit titlul de „Polițistul anului”. Totodată, 177 de ofițeri, 581 de agenți și 36 de salariați civili au primit premii în bani. „Polițiștii anului” au fost desemnați inspectorul principal Florinel Rău, de la Biroul de Investigații Criminale Bacău, și agentul
șef principal Dumitru Vasile Munteanu, de la Secția 2. Cei patru ofițeri care au fost avansați înainte de termen și care au obținut în ultimii trei ani doar calificativul „foarte bine” sînt comisarul șef Gheorghe Stîngă, comisarul Ionel Teodor, inspectorul principal Constantin Nădejde și inspectorul Florin Luncanu. Alți opt polițiști au primit diplome de excelență. Premiile în bani au fost cuprinse între patru și zece milioane de lei. Una peste alta, „Ziua Poliției” a fost una dintre cea mai bogată din ultimii 16 ani, cînd premiile în bani fie nu s-au acordat, fie au fost în sume modice, iar avansările în grad au fost în număr mult mai mic. Un alt moment al zilei l-a constituit sfințirea sediului IJP, care are acum o nouă înfățișare, și a plăcii comandanților situată în holul de la intrare, pe care sînt marcate numele tuturor șefilor poliției băcăuane. în fine, festivitatea s-a încheiat seara tîrziu, la popota unității, unde mesenii au putut degusta tradiționalele mîncăruri românești și vinuri din mai multe podgorii. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.