CNADR a plătit avansul pentru lucrările la șoseaua de centură a Bacăului. Cei 70.898.651,70 de lei, reprezentând avansul de 15% din costul șoselei, au fost achitați către firma turcească Eko Insaat Ve Tic As, care a câștigat licitația pentru lucrările de execuție. Deși au existat mai multe discuții privind inexistența sursei de finanțare, se pare că zvonurile nu se confirmă, iar lucrurile vor intra pe un făgaș normal. Conform CNADR, finanțarea este asigurată prin fondul de coeziune al UE, iar lucrările vor fi finalizate în 2019.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat de CNADNR pe 7 aprilie, iar „prima lopată” a fost dată la finalul lunii mai. Șoseaua de centură a Bacăului a fost scoasă la licitație în aprilie 2013, iar câștigătoarea este compania turcească Eko Insaat Ve Tic As, care a avut prețul ofertat de 393,8 milioane de lei. Contributia Comisiei Europene este de 85% din valoarea totală, diferența fiind asigurată de Guvernul României (de la bugetul de stat)
Centura va avea peste 30 de kilometri și va pleca pe două axe, una de lângă comuna Nicolae Bălcescu, din apropierea hypermarket-ului Metro, și va duce până aproape de satul Bogdan Vodă, din comuna Săucești, cu o lungime de 12 kilometri, iar a doua axă va face joncțiunea la Centrul de Afaceri și Expoziții, cu o lungime de 18 kilometri.
uncas a zis
Ne bucuram de lucrari banale ca fiind extraordinare,popor tinut la poarta precum personajul din Procesul lui Kafka.
Alex a zis
Iar ati incurcat lungimea axelor: 18 km va avea axa pana la Bogdan Voda, iar 12 km va avea axa pana la Centrul de Afaceri
I a zis
bravo, dati-i bice la treaba!
santier a zis
Lucrarile erau in avans daca erau castigate de Umbrarescu. Turcii cauta sa subcontracteze diverselor firme de pe plan local lucrarile de constructie. Licitatia a fost cu dedicatie pt ca asa au vrut americanii. Constructorii nostri puteau face o lucrare de calitate si sa o finalizeze inainte de termen.
iuli a zis
Sa vedem ce urmeaza ? Cu toate ca sunt un optimist prevad un dezastru in executie cu termene lungite si prelungite . CINE VA LUCRA PENTRU EI ? CIND VOR FACE ANGAJARI ? CUI VOR SUBCONTRACTA LUCRARILE ? vom vedea .