AVAS se pune de-a bățul în recunoașterea novației la Rafo

Administrator

Președintele AVAS Răzvan Orășanu, s-a întîlnit ieri, 6 iunie, cu reprezentanții salariaților Rafo, care au solicitat să se aprobe contractul de novație între Balkan Petroleum și Calder A International. La întîlnire a fost prezent și senatorul Ioan Aron Popa, șeful Comisiei pentru Muncă, Familie și Protecție Socială. „Este, din punctul de vedere al AVAS, prima dată în lume cînd un sindicat solicită, inclusiv prin amenințarea cu proteste de stradă, realizarea unei tranzacții comerciale, care ar trebui să intereseze, în primul rînd, firmele partenere. Menționam că, pînă acum, firma Calder nu a făcut nici o solicitare de întîlnire cu reprezentanții AVAS, iar unicul reprezentant cunoscut al firmei, Uri Bider, s-a prezentat, în cadrul unei întîlniri în toamna anului 2005, ca reprezentant al firmelor Expanet și Vienna Capital Partner, nicidecum Calder-A, lucru care ne ridică probleme importante de identitate” – a spus președintele AVAS.

în realizarea novației sînt implicate Balkan Petroleum, AVAS și Calder A. Novația a fost susținută pînă ieri, la AVAS, doar de sindicat și nu de un reprezentant al potențialului novator – spune Orășanu. Potrivit conducerii organizației Rafinorul, prin liderul Ion Marian, de realizarea novației depinde continuarea activității rafinăriei. Președintele Orășanu crede că din punct de vedere economic, nu poate exista un echivalent între realizarea novației și continuarea activității Rafo, avînd în vedere că în Europa capacitățile de rafinare sînt foarte căutate, datorită prețurilor ridicate din acest moment. AVAS nu dorește punerea rafinăriei într-o situație dificilă, însă a spus că sub nici o formă, nu va negocia sub presiune. în 2005, au fost presiuni similare, pe un alt subiect – rambursarea TVA aferent operațiunilor externe. Se spunea atunci că, fără o derogare, Rafo va intra în faliment și, pentru a primi această susținere, sindicatul a blocat drumul național. Sîntem însă în iunie 2006, rafinaria continuă să funcționeze, iar derogarea nu a fost acordată.

Novația ridică probleme și suspiciuni

În iulie 2005, AVAS a primit o solicitare de la Balkan Petroleum pentru contractul de novație. în ianuarie 2006 au venit, însă, documente prin care această inițiativă era retrasă, în mod ferm și fără echivoc. Acum cîteva săptămîni alte hîrtii indicau exact contrariul. „AVAS nu este dispusă să se joace de-a uite novația, nu e novația, și nu știm care este motivul acestor schimbări cu 180 de grade de la o lună la alta” a precizat Răzvan Orășanu. El mai spune că relația cu BkP s-a derulat în parametrii contractului. Acesta este deținătorul actiunilor Rafinariei și are, deci, obligația îndeplinirii clauzelor contractuale încheiate cu AVAS. „Pe considerente economice, nu ne explicăm cum o companie cu un capital social de 100.000 de euro, cum este Calder A, a cărei bonitate se află în analiză, poate plăti datorii de peste 10.000 de miliarde de lei vechi, așa cum declară pe toate canalele media – a opinat președintele AVAS. Consider că prin această novație Balkan Petroleum încearcă să se spele pe mîini și să scape de răspundere prin cedarea acțiunilor către Calder A. Dacă aceasta este într-adevăr intenția, ea ar trebui declarată public. Dacă, atunci cînd se solicita Ministerului Finanțelor Publice rambursarea TVA pentru Rafo, sindicatul susținea că planul amplu de investiții al Balkan Petroleum arată seriozitatea sa, acum tot sindicatul susține că problemele financiare ale firmei ar fi o justificare pentru realizarea novației. Dacă planurile de investiții ale Balkan Petroleum snt într-adevăr performante, cum se susținea, cu un an în urmă, atunci firma își poate îndeplini în continuare obligațile contractuale”.

Orășanu lasă problema în coadă de pește

Sechestrul aplicat de Parchet pe acțiunile Rafo este în vigoare și funcționează, astfel că solicitarea de transfer a ceva ce este sechestrat (prin definiție nu are drept de înstrăinare) este, din punctul de vedere al AVAS, un nonsens juridic.
Răzavan Orășanu crede că orice campanie de imagine și-ar face, Rafo rămîne aceeași afacere în care din averea statului au dispărut aproape 10.000 de miliarde de lei în taxe și penalități neplătite, care nu s-au regăsit pînă în prezent la bugetul de stat pentru a finanța investiții în medicamente, școli , spitale sau pensii . „Liderul de sindicat încearcă să mă convingă că ar fi cel mai bine să ștergem cu buretele trecutul și să dăm acțiunile altcuiva. Cine poate susține că AVAS ar trebui să-și dea girul pe o afacere perfectată, după informațiile difuzate de mass-media, în spatele gratiilor? În această tenebroasă afacere credem că Parchetul și instanțele abilitate trebuie lăsate să se pronunțe”.
Reamintim că, în caz de eșec al acestor negocieri, sindicatul Rafinorul va începe, de pe 12 iunie, pichetarea permanentă a sediuluyi AVAS din Capitală. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.