Divizionara C Aerostar Bacău a pus punct, ieri dimineață, cantonamentului montan derulat, timp de zece zile, la Mestecăniș, cu un nou meci amical jucat în compania celor de la FC Botoșani. Solicitat de divizionara B și consumat pe un așa-zis teren de la marginea municipiului Suceava, partida a fost mai degrabă o sursă de nervi și lehamite, decît o verificare utilă. „Oboseala acumulată de-a lungul unui cantonament destul de solicitant, anumite probleme apărute independent de voința jucătorilor, dar și condițiile în care s-a desfășurat meciul au făcut nimănui să nu-i stea gîndul la joc. Sincer, dacă știam că va trebui să ne spălăm cu furtunul sau că va trebui să jucăm printre bălegar, renunțam la meci”, ne-a declarat antrenorul Costel Cîmpeanu. Pentru statisticieni să spunem că scorul final a fost de 6-0 (2-0) pentru FC Botoșani, dar asta are mai puțină importanță. Sosiți aseară în Bacău, „aviatorii” vor efectua, astăzi, două antrenamente, pentru ca vineri, cu începere de la ora 11,00, să dispute o nouă partidă amicală, de astă dată în compania celor de la Laminorul Roman. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.