Bufonul și legea
Dan PERȘA
Pe vremuri, la curțile monarhilor existau bufoni, și ei erau singurii ce îndrăzneau sa-i facă repoșuri regelui pentru greșelile lui. „Regele Lear”, binecunoscuta piesă a lui Shakespeare, are ca temă judecata. Ce fel de judecată? Lear cumpănește cum să împartă regatul între fiicele lui. Și toți curtenii (prin excelență obedienți), se uimesc de această bună cumpănire a împărțirii țării în trei părți „egale”. E o cumpănire de cadastru. în spatele ei, stă însă o proastă cumpănire istorică. Regatele rupte în bucăți duc la lupte fratricide sau cad pradă, unul cîte unul, altor regate, mai puternice. Deci, pînă aici, două forme de judecată. Cînd Cordelia refuză să-și declare iubirea în vorbe sforăitoare, Lear o judecă în postura de tată rănit și, monarh fiind, judecata sa se aplică juridic… Doar bătrînul duce Gloucester are curaj să se opună prostiei monarhului și este repudiat și el și alungat. Mai tîrziu, după dezastrul previzibil, doar bufonul, ce-l va însoți pe fostul rege, îi amintește lui Lear despre proasta lui judecată și îl ironizează…
Azi, bufonii au pierit cu totul. Iar dacă Shakespeare îl face pe Lear să-și plătească prin suferință păcatele, cum realitatea nu seamănă cu literatura „monarhii” de azi, care sînt politicienii și guvernanții de la cîrma țării, nu suferă pentru nici una din erorile lor de judecată, pentru minciuni și abuzuri, pentru demagogie, pentru înșelarea electoratului. Nu pot măcar suferi să le spună vreun bufon sui-generis, că greșesc. Nu suferă ei, ci îi fac să sufere pe cei care i-au ales. Ciudată „dreptate”, și asta pentru că nu ne putem aștepta la dreptatea divină, ci doar la una umană, iar ea nu poate veni într-un sistem politic corupt și într-un sistem al valorilor corupt. Pentru că, spre deosebire de dreptatea divină, care ar trebui să ofere după plată și răsplată, justiția umană îi protejează, într-un sistem corupt, tocmai pe cei corupți, căci ei fac legea.uri, pentru demagogie, pentru înșelarea electoratului. Nu pot măcar suferi
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.