AVERS ȘI REVERS

Fals sau… autentic?

Dan PERȘA

Ne stau la îndemînă foarte puține mijloace de promovare a cărților românești. în ultima vreme, Internetul a devenit un mediu prin care se încearcă acest lucru. A promova în felul acesta e, însă, doar un fel de a zice că faci promovare. Postările pe Internet sînt bune, dar vizibilitatea nu e asigurată cu adevărat. Vin cinci oameni, poate șase și văd. Sau 100, dar cam tot aia e. Mai degrabă efectul benefic e cel al încurajărilor sau glumelor pe care vizitatorii le transmit autorului, cu amabilitate sau maliție. Se face și o promovare prin lansări. Zilele trecute am vorbit despre cartea unui confrate bucreștean, care a făcut un adevărat turneu de prezentare (București, Sibiu, Brașov, Cluj, Bacău…). Vin la astfel de lansări 30 – 40 – 50 de oameni, dar sînt oameni care oricum îl cunosc deja pe acel autor. Promovarea tot falsă rămîne. Pentru că a promova o carte înseamnă să faci să afle despre ea pe toată lumea, să ajungi pînă la nea Gheorghe căruțașul. însă a promova astfel ar însemna costuri mari. Nu imense, totuși. Și cred că ar fi o investiție profitabilă. Uneori. Și aici e buba. Nu întotdeuna ar fi profitabilă. Și, atunci, e riscantă. Nimeni nu își asumă riscuri. Deci, cărțile rămîn nepromovate. Ne mîngîiem și noi că am face ceva, postînd ici-colo cîte-o notă, cîte-un ecou critic. Știu, e prea puțin…
în altă ordine de idei, dar legat de aceeași problemă a promovării cărților românești: acestea sînt la concurență cu traducerile. în vremea comunismului, din proză s-au tradus „clasicii”. Și ceva contemporani, dar puțini, mai cu seamă latino-americani, pentru că, ținînd de realismul magic, nu supărau cenzura. încît, traducerile masive au pornit să uruie după 1989. Europa vestică, dar și americanii, arabii, asiaticii au început să-și trimită cărțile la noi. Și, astfel, volumele prozatorilor români vii sînt concurate de cele mai bune cărți ale celor mai buni prozatori din lume. Totuși, fac față – părerea mea. Sînt, însă, prea puțin cumpărate.
înainte de 1989, mecanismul de promovare era exploziv. Cel oficial făcea monștri sacri din scriitorii agreați (și privilegiați). Dar existau și alte canale de promovare. âmi amintesc cum, prin ’85 sau ’86, ascultam într-o seară Europa Liberă și cineva a vorbit despre un debutant. Nu are importanță care. A doua zi, toți liceenii (și nu numai) vorbeau despre scriitorul acela. S-a făcut cunoscut peste noapte. Și, îmi spun confrații mai vîrstnici, o carte tot avea un tiraj de 60.000 de exemplare. Care se vindeau. Acum, tirajul de o mie de exemplare e considerat un tiraj bun. Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!