Avertizare privind riscul de inundații

Redacția Ziarul de Bacău

• în februarie se anunță temperaturi de 16 grade, ploi, dar și zăpadă și ger de -12 grade • debitele rîurilor din județ se află în ușoară creștere, dar în limitele normale

Primăvara acestui an va aduce multe precipitații, ceea ce va crește substanțial riscul ujnor inundații, a avertizat, la ultima videocconferință cu prefecții, ministrul delegat pentru administrația publică, Gabriel Oprea. Potrivit ministrului, apărarea împotriva inundațiilor și fenomenelor meteorologice periculoase va fi, în perioada următoare, una din direcțiile prioritare ale activității autorităților administrației publice județene și locale. În paralel, Comandamentul Protecției Civile a transmis în teritoriu mai multe circulare, cu instrucțiuni specifice care trebuie cunoscute și aplicate permanent, de la nivel de județ, pînă la nivelul fiecarei comune.

Din prognoza Institutului Național de Meteorologie și Hidrologie privind perspectiva meteorologică a intervalului februarie – martie 2004, rezultă că regimul termic se va caracteriza prin alternanța zilelor reci, specifice perioadei de iarnă, cu temperaturi de pînă la -12°C, cu zile excesiv de calde, cu temperaturi de pana la 16°C. Vor avea loc precipitații mixte, sub formă de ploaie și zăpadă, alternînd cu viscol în anumite secțiuni ale bazinelor hidrografice.

Cît privește situația hidrologică din județul Bacău, așa cum se prezenta ieri dimineața, în rapoartele Dispeceratului Direcției Apelor Siret, este de menționat că pe principalele cursuri de apă se înregistrează debite oscilante, cu tendințe de creștere și, pe alocuri, staționare. De asemenea, se semnalează fenomenul de îngheț în evoluție, astfel că pe majoritatea cursurilor s-a format gheață la mal, pod de gheață, sau pod de gheață cu ochiuri. La punctul de observație Drăgești, debitul Siretului măsurat ieri era de 15,8 mc/secundă, în timp ce pe Trotuș, la Vrînceni, debitul atingea 11,1 mc/secundă. Valorile se încadrează în limitele normale, nefiinmd depășite nicăieri cotele de apărare. Prognoza pentru următoarele 24 de ore arată că nu va exista riscul producerii de inundații care să afecteze localități de pe raza județului Bacău. (Ovidiu PAULIUC)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.