Oana Chiciu, profesor de limba engleză la Școala „Alexandru Ioan Cuza” din Bacău, a trăit în această vară una dintre cele mai interesante experiențe de care a avut parte de la terminarea facultății. Beneficiară a unei burse de formare continuă, finanțată de Agenția Socrates prin programul Comenius, Oana Chiciu a urmat un stagiu de pregătire la renumita Universitate Oxford, din Marea Britanie. „A fost vorba de un curs general, pentru profesorii de limba engleză care predau la clasele din ciclul primar, organizat de Lake School of English, Oxford. Modalitatea prin care am reușit, însă, să învățăm lucruri noi a fost una deosebită. Am fost rugați să explicăm de ce am ales un stagiu pentru cei mici, care sînt diferențele între un începător de vîrstă fragedă și unul de vîrstă medie și să dăm exemple de modalități de descoperire a celor mai eficiente metode de identificare a problemelor de limbă. Am cîntat, am dansat, am mimat, am alergat, am inventat povești pe baza unei imagini la prima vedere, am făcut jucării și colaje de imagini, am făcut limonadă în clasă, folosind instrucțiunile unui joc, și am zîmbit mereu, încercînd să reținem tot ceea ce ni se întîmplă, pentru a putea merge fiecare la școala lui și a folosi aceste metode și activități „, spune, entuziasmată, Oana Chiciu.
Profesorul britanic are asistent la oră
Odată ajunsă în Marea Britanie, a avut surpriza să constate că profesorii de aici au și asistenți la ore, care îi ajută la pregătirea materialelor didactice, la corectatul lucrărilor sau la antrenarea elevilor în diverse activități. Rolul profesorului rămînea, în acest fel, unul strict didactic, fără să mai piardă timpul cu ștersul tablei, de exemplu, sau cu strîngerea lucrărilor de pe baca fiecărui elev. Absolventă a Univesității Bacău, Oana Chiciu și-a uimit colegii din grupa cu care a participat la seminarii cu cunoștințele pe care le avea dobîndite în facultate. „Percepțiile despre dascălii români sînt, uneori greșite, și nu depinde decît de noi să le schimbăm”, concluzionează dascălul de la „Al. I. Cuza”, care și-a propus să aplice în timpul orelor de curs toate metodele de predare deprinse în timpul stagiului de la Oxford. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.