Băcăuanii mănîncă sănătos

Administrator

Cel puțin asta reiese din testele făcute de medicii nutriționiști în cadrul campaniei „Nutriday – susține mamele”. Vineri a poposit la Bacău Cravana „Nutriday – susține mamele”, la care băcăuanii au răspuns cu interes. Vineri și sîmbătă, în Parcul Trandafirilor, medicii nutriționiști prezenți în această campanie, recomandați și îndrumați de Prof. Dr. Nicolae Hâncu, președintele Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, au supus băcăuanii unor teste care să verifice obiceiurile alimentare ale acestora. „Dacă cei care au susținut testul au dat răspunsuri conforme cu realitatea, atunci putem spune că băcăuanii sînt mai atenți cu ce mănîncă decît alții”, a spus unul dintre reprezentanții Danone. Nutriționiștii le-au explicat băcăuanilor că pentru o alimentație sănătoasă, dimineața ar trebui să se mînce ca un rege, la prînz ca un prinț, iar la cină ca un sărac. Convingerile populare cum că tot ce se mănăncă seara se depune, au și o explicație, deoarece efortul fizic depus dupa cină se reduce drastic. Plus că o burtă plină la culcare provoacă insomnii. După testarea alimentației, mămicile au primit și o broșură în care sînt centralizate sfaturi și idei pentru o masă sănătoasă și gustoasă. Copiii s-au distrat într-un topogan gonflabil și au primit cadouri de la mascota Nutriday. (Doina TIMUȘ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.