Campania de informare și sensibilizare a donatorilor de sînge „Donează sînge pentru viață!” s-a încheiat, fără rezultate spectaculoase. Chiar dacă organizatorii au împărțit materiale promoționale, prin care informau populația de necesitatea implicării acesteia în donarea de sînge necesar salvării vieților semenilor, băcăuanii nu au dat ghes la Centrul de Transfuzii Sanguine din Bacău. „Noi am împărțit 3.000 de fluturași către toate instituțiile publice pentru a-i sensibiliza pe cei care doresc să devină donatori. Din păcate, prea puțini s-au prezentat să își facă analizele și să doneze sînge, dar așteptăm în continuare persoane doritoare”, ne-a declarat medicul Marin Buștuc, director adjunct la Direcția de Sănătate Publică (DSP) din Bacău. Fluturașii informativi au ajuns la Primărie, Prefectură, Tribunal, Inspectoratul Județean de Poliție, cel Școlar, Jandarmerie, Pompieri, dar și la mari societăți economice. în cele trei zile de campanie au fost selectate pentru a deveni donatori 90 de persoane. Aceste au primit bonul necesar efectuării analizelor în mod gratis la Centrul de Transfuzii, dar în cele din urmă au donat sînge doar 39 de persoane. Printre donatori au fost și o profesoară însoțită de cinci elevi, în majoritate de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, și comandantul Nelu Niță, șeful Poliției Municipiului Bacău. „Am vrut doar să îmi fac datoria față de semeni și să le dau un exemplu angajaților mei. Nu le-am putut impune să meargă să doneze sînge, doar i-am rugat să facă acest gest ca datorie civică. Nu este prima oară cînd donez sînge și aș repeta gestul cînd este nevoie”, ne-a declarat Nelu Niță, comandantul Poliției Municipiului Bacău.
Județul nostru se confruntă de luni întregi cu o criză de sînge, la fel ca toate județele din țară. Nu de puține ori, bolnavii care au nevoie urgentă de transfuzie sînt nevoiți să își cheme rudele pe patul de spital pentru a le da din sîngele lor. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.