Băcăuanii racordați la CET au rămas aproape două zile fără căldură

Redacția Ziarul de Bacău

Nici nu au venit zăpada și înghețul, că în sistemul de termoficare al municipiului Bacău au și apărut problemele. O avarie produsă sîmbătă dimineața la CET a lăsat marea majoritate a băcăuanilor atît fără căldură, cît și fără apă caldă menajeră. Aceste două utilități nu au mai ajuns în 6 noiembrie, începînd cu ora 9.00, la toate cele peste 27.000 de apartamente racordate la CET. După cum ne-a declarat Maricel Horlescu, dispecerul șef al CET, cazanul mare, de 420 de tone, al acesteia, s-a spart, astfel că a trebuit să fie oprit. Imediat s-a trecut pe cazanul celălalt, de 100 de tone, dar capacitatea acestuia fiind mai mică, agentul termic a ajuns la locatari la parametri foarte slabi. Situația a impus ca să se treacă la sistarea furnizării apei calde menajere, pentru a se asigura cît de cît căldură în locuințe. „Azi noapte (sîmbătă noaptea-n.n.) am furnizat căldură, iar de la 8.00 în această dimineață (ieri-n.n.) am început să dăm apă caldă menajeră, pentru că temperatura de afară a mai crescut. în momentul în care agentul termic va ajunge la parametrii corespunzători, vom reveni la programul normal de livrare”, a precizat Ioan Liciu, șef serviciu în cadrul Termocet, societatea care exploatează punctele termice aparținînd CET. Ieri, la prînz, dispecerul șef al CET ne-a asigurat că defecțiunea la cazanul cel mare a fost remediată și instalația a fost repusă deja în funcțiune. „Astăzi (ieri-n.n.), după amiază, pe la ora 16.00, vom intra în normal”, ne-a declarat Maricel Horlescu. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.