Apetitul băcăuanilor pentru creditele de la Cooperativa de credit Economcoop Bacău a crescut semnificativ în primul semestru din acest an. „Dacă lunile ianuarie și februarie au fost mai slabe la acest capitol – spune președintele instituției de credit, Stelian Bejan -, pînă în iunie inclusiv am acordat împrumuturi în valoare de 40 de miliarde de lei vechi. în primul semestru al anului trecut, împrumuturile nu au trecut de 28 de miliarde de lei. Numai în luna iunie am acordat împrumuturi în valoare de 10 miliarde de lei vechi și ne apropiem, în acest an, de un plasament de 100 de miliarde de lei, dublu față de anul 2004”.
Economcoop a acordat, în primul semestru al acestui an, peste 1.100 de împrumuturi. Numărul acestora este la același nivel ca în 2004, dar – spune Stelian Bejan – a crescut valoarea medie a împrumutului. Soldul plasamentelor la sfîrșitul anului 2005 a fost fixat la Economcoop la 58,2 miliarde de lei, dar pînă acum s-a ajuns deja la 53 de miliarde de lei vechi. Profitul net al cooperativei a fost și el estimat la un miliard de lei vechi, însă pînă acum s-a ajuns la 800 de milioane de lei. Cooperativa a atras și depozite de 20 de miliarde de lei de la membrii ei și alte șase miliarde de lei pe certificate de depozit – un produs lansat pe piață abia la sfîrșitul anului trecut. Veniturile obținute, astfel, au trecut de jumătatea estimărilor. Stelian Bejan a precizat că nivelul creditelor restante este la numai 3%, comparativ cu cele 40 de miliarde de lei credite restante în tot județul Bacău numai la creditele pe termen scurt. Restanțele totale au ajuns, la Bacău, în luna mai, la 59 de miliarde de lei vechi. „Am apelat puțin la credite de refinanțare – ne-a mai declarat președintele Economcoop. Numai certificatele de depozit ne-au adus cinci – șase miliarde de lei spor de lichidități. Ne pregătim pentru un nou val de cereri de împrumut, trimestrul al treilea al anului fiind unul prin excelență solicitant din acest punct de vedere”.
Parametrii din primul semestru au adust Economcoop Bacău între primele cinci cooperative din țară, din sistemul cooperativelor de credit care are 130 de astfel de organizații. Numai la Bacău, cooperativa are șapte puncte de lucru. Cel mai bine plasat la operațiunile de transfer de bani din străinătate, prin sistemul Western Union, este punctul de lucru Buhuși, cu un miliard de lei pe lună transferați, prin solicitările numeroase din localitățile din zona Buhuși, de la rudele celor plecați la muncă în străinătate. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.