Nici un preot romano-catolic n-a putut fi de găsit ieri dimineață la Bacău. Slujba de sfințire a uleiurilor și reînnoirea promisiunii pentru toți preoții romano-catolici oficiată la Iași a făcut ca bisericile catolice din Bacău să fie timp de jumătate de zi fără preoți. „în Joia Mare, cu patru zile înainte de Sfintele Paști, în fiecare an, se sfințesc uleiurile care se folosesc la administrarea Tainei Sfîntului Botez, a Mirungerii și pentru ungerea bolnavilor. Uleiul folosit este ulei veritabil de măsline și este pus în trei vase speciale, pentru cele trei categorii de întrebuințări. în uleiul pentru mirungere se pune un balsam special, iar rugăciunile rostite sînt speciale pentru fiecare. La Iași, sfînta slujbă este oficiată de Prea Sfințitul Petru Gherghel, episcop de Iași, și Prea Sfințitul Aurel Percă”, a declarat monseniorul Ștefan Erdeș. Slujba de sfințire a uleiurilor a fost însoțită și de un alt moment deopotrivă de important pentru păstorii de suflete romano-catolici. „Tot în Joia Mare ne amintim de instituirea Tainei Sfintei Preoții. Cu această ocazie, cei de 300 de preoți, în frunte cu episcopul locului, celebrează Sfînta Liturghie și reînnoiesc promisiunile din ziua în care fiecare a fost sfințit preot”, a precizat monseniorul Erdeș. (Ionuț BARBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.