BOX: Școala băcăuană de box de la Sport Club Municipal continuă să scoată medalii pe bandă și să domine în întrecerile interne. Șapte pugiliști băcăuani de la clubul amintit (antrenori Relu Auraș și Nicolae Cara) s-au calificat în semifinalele Cupei României, ceea ce înseamnă că au asigurate, cel puțin, medaliile de bronz. Astfel, în limitele categoriei pană (57 kg), Cătălin Sandu a trecut de sferturile de finală și l-a întîlnit aseară, pentru calificarea în finală, pe Daniel Enache, component al lotului național. Tot în semifinale s-a mai calificat Traian Lupu (64 kg), care a boxat aseară cu Mihai Macovei (Ploiești), fost legitimat la SC Bacău. La 75 kg, Ronald Gavril a avut o misiune grea în disputa de ieri cu Ștefan Dragomir. „Pittbulul” Constantin Bejenaru, a dat în semifinale în Ștefan Lulu (Rapid), la categoria semigrea (81 kg). La „supergrea” (^91 kg), Ion Patrichi l-a avut ca adversar pe Vasile Crivăț, într-o dispută în care un singur pumn, bine dat, poate pune capăt partidei. în fine, la categoria 69 de kilograme, semifinala a fost una băcăuană. Radu Zarif și Vitali Mîrza s-au calificat în penultimul act al competiției însă antrenorii băcăuani au decis ca Zarif să meargă mai departe, fără a disputa meciul, întrucît el este selecționat în lotul care va reprezenta România la Campionatul European. Prin această măsură s-a evitat o eventuală accidentare a lui Zarif, în perspectiva meciurilor care vor urma. Mîrza trecuse în „sferturi” de Timofte, unul dintre capii de serie, după un meci extrem de spectaculos.
Claudiu Radu (54 kg) este singurul băcăuan care a părăsit competiția, dar cu fruntea sus, în faza sferturilor de finală. El a terminat la egalitate de puncte, 21-21, partida cu Iulian Stan, de la lotul național, însă arbitrii l-au preferat ca învingător pe cel de al doilea. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.