Bacăul, un oraș izolat

Administrator

Ieri, transportul dinspre și înspre Bacău a fost paralizat. Trenurile au ocolit gara Bacău, iar circulația rutieră fie a fost oprită definitiv, fie se desfășoară cu foarte mare dificultate, pe artere ocolitoare de cîteva sute de kilometri.
Primele semne ale îngreunării circulației au fost date încă de marți noaptea, cînd traficul spre Onești și Moinești a fost oprit. Așa că ieri, spre Onești, nici o mașină de transport public nu a plecat din autogara Bacău. Cea mai disperată situație era a unor moldoveni veniți de peste Prut, care după 12 ore staționau tot în autogara din Bacău. Autocarul aparținînd firmei Atlassib Moldova aducea din Republica Moldova pasageri care trebuia să ajungă la Sibiu, de unde urmau să plece, mai departe, în străinătate. „Am ajuns în Bacău marți, la trei noaptea, și nu am plecat nici pînă acum de aici. Am fost întorși de două ori, o dată noaptea, și a doua oară pe la zece dimineața. Poliția nu dă voie la nici o mașină spre Onești, așa că nu ne rămîne decît să stăm aici”, ne-a declarat Ion Bajuca, șoferul autocatului rămas blocat în Bacău. în mijlocul de transport care venea dinspre Chișinău cu destinația Sibiu se aflau 25 de pasageri, dar cei care urmau să plece în străinătate au fost luați de o altă mașină a companiei, care a plecat la miezul nopții spre Arad prin Vatra Dornei.

Foarte multe curse anulate la autogară

Ieri, la prînz, o bună parte dintre cursele care asigurau legătura cu localitățile județului au fost anulate. Și asta fie din cauză că drumurile au fost distruse de puhoaiele dezlănțuite, fie pentru că podurile și podețele erau distruse. „Sînt din Vatra Dornei și urmează să vină cursa mai tîrziu, ca să plecăm spre casă. Nu cred că nu se circulă, pentru că dimineață am venit eu”, ne-a spus, ieri, optimistă, o femeie. în schimb, băcăuanii care voiau să meargă pînă la București s-au dus la Massaro. Microbuzele au circulat deviat, prin Tisești, pînă la Tecuci, spre București, dădeau asigurări dispecerii de la microbuze. înspre Iași, circulația era normală, iar la Onești nu a plecat nici un microbuz, toate cursele fiind anulate.

Gara Bacău, o mică Veneție

De ieri, de la ora 9.00, nici un tren nu a mai plecat sau nu a mai venit în Gara Bacău. Resemnată, angajata de la informații trimitea pe toată lumea care întreba de plecarea trenurilor pe peron. „Mergeți la linia întîi, să vedeți cum înoată trenurile. Nu circulă absolut nici un tren”, am aflat de la informații. Liniile de cale ferată erau inundate, iar apa stătea să intre în sala de așteptare. Un tren care venise în jurul orei 9.00 de la Piatra Neamț aproape că plutea pe apă. „Gara este inundată, iar terasamentul de la Orbeni a fost distrus. Nici nu tren nu a mai plecat din gară de la ora 9.00 și nici nu știm cînd va fi deblocată circulația feroviară”, ne-a declarat Andi Moise, adjunctul șefului de la CFR Călători Bacău. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.